Politică

Primarul PSD al Capitalei, Gabriela Firea: Preşedintele reintră, uşor-uşor, în haina constituţională de mediator

Primarul PSD al Capitalei, Gabriela Firea: Preşedintele...

Autor: Cătălina Mănoiu

26.02.2017, 22:09 106

”Am remarcat în ultimele zile o schimbare de atitudine îmbucurătoare a preşedintelui României, anume în momentul în care s-a consfinţit remanierea guvernamentală şi patru miniştri au depus jurământul la Palatul Cotroceni. Am observat că preşedintele reintră, uşor-uşor, în haina constituţională, de factor de echilibru, de mediator în societate şi de persoană responsabilă cu respectare prevederilor constituţionale”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, la Antena 3.

Gabriela Firea a declarat că alegătorii care l-au votat pe Iohannis, în anul 2014, doreau “normalitate”, nu “o competiţie prost înţeleasă între Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria”.

”În campania pentru alegerile prezidenţiale, cel puţin între cele două tururi, s-a afirmat că este posibil ca mai mulţi să-l prefere pe Klaus Iohannis - şi aşa s-a şi întâmplat - pentru că se dorea în ţară normalitate. Se dorea o relaţie constituţională mai echilibrată, fără tensiuni, fără scandaluri, fără o competiţie prost înţeleasă între Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria şi, de asemenea, o relaţie mai corectă cu Parlamentul”, a susţinut Firea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO