Politică

PSD: Cresterea economica in 2009 va fi de 4,5%

18.11.2008, 19:41 10

Presedintele PSD Mircea Geoana, a anuntat ieri ca social-democratii au elaborat un program de guvernare bazat pe ipoteza unei cresteri economice de 4,5% in 2009. Documentul, intitulat "Programul Guvernului Mircea Geoana pentru Romania", este, potrivit liderului social-democrat, "un raspuns integrat" la efectele crizei economico-financiare. Geoana a spus ca acest program de guvernare este "cel mai indraznet". "Nici in anii '70, cand au existat credite externe pentru industrializarea Romaniei, nici inainte de razboi, dupa criza mondiala in anii '30, nu a venit un partid cu un program atat de ambitios din punctul de vedere al infrastructurilor publice, cum am venit noi, astazi", a descris Geoana programul de guvernare al PSD. El a mentionat ca masurile cuprinse in acest program vor conduce la "o schimbare din temelii a modului in care Romania functioneaza". Geoana a mai spus ca planurile anticriza elaborate de PD-L si de PNL reprezinta "solutii mediocre si gresite" si ca reducerea cu 10% a asigurarii sociale, anuntata ca intentie de Cabinetul Tariceanu, ar duce la prabusirea bugetului de stat. Liderul PSD a precizat ca acest document a fost elaborat in ipoteza unei cresteri economice de 4,5% in 2009. Programul include proiectarea multianuala a bugetului si alocarea, in urmatorii patru ani, a sumei de 1,665 miliarde de euro pentru infrastructura, suma care include fonduri europene si fonduri provenite de la BEI sau BERD. De asemenea, programul include masuri de majorare a salariilor si pensiilor mici, reducerea "agresiva" a facturii la intretinere pentru familiile cu venituri modeste, reducerea cheltuielilor publice prin micsorarea numarului de agentii guvernamentale.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO