Politică

Raed Arafat: DSU nu ţine partea Jandarmeriei, nu execută ordine politice

Raed Arafat: DSU nu ţine partea Jandarmeriei, nu...

Autor: Departamentul Social

16.08.2018, 08:50 176

Şeful DSU, Raed Arafat, precizează că informarea potrivit căreia gazele lacrimogene conţin substanţe conform normelor europene şi că cei expuşi nu sunt în pericol reprezintă o intenţie de a linişti populaţia, nu executarea unui ordin politic şi nici „nu ţine partea” Jandarmeriei.

„Am dat acest comunicat mai ales după ce am fost sesizat de colegii de la UPU Floreasca asupra faptului că mai multe persoane se prezintă fără simptome solicitând a fi consultate şi să aibă analizele de sânge efectuate. Este clar că în cazul în care ai simptome sau probleme care te îngrijorează că pacient este recomandat să ajungi la spital sau la un medic. (...) Din păcate intenţia de a linişti populaţia care nu prezintă simptome sau semne, luând în considerare că peste 100.000 de persoane au fost la Piaţă Victoriei în noaptea de 10 August, a fost interpretată de către un grup de persoane că o diversiune şi o dezinformare din partea noastră. Interpretarea şi mai absurdă este că ţinem partea Jandarmeriei importriva populaţiei sau că am executat ordine politice şi că acest comnuicat este unul politic”, a scris Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, pe Facebook.

Acesta a mai spus că, dacă cineva s-a simţit lezat de acea informare, îşi cere scuze, însă, ştiinţa este una pentru toţi ea neputând fi aplicată diferenţiat după dorinţele unora sau altora.

„Înainte să publicăm acest comunicat ne-am consutlat cu fabricanţii pe de o parte că să ne asigurăm de natură substanţei care a fost utilizată şi să nu ne bazăm numai pe informaţiile interne. Totodată, pe lângă documentarea şi datele obţinute de pe site-ul Centrului de Control al Bolilor din SUA am vorbit personal cu unul dintre specialiştii renumiţi în toxicologie de la centrul de toxicologie din New York. (...) După publicare pe site-ul DSU au fost multe comentarii şi jigniri la adresa noastră însă conţinutul comunicatului rămâne, din punct de vedere medical, unul valid şi anume dacă nu aveţi simptome sau probleme care să va îngrijoreze nu trebuie să va prezentaţi la UPU pentru un consult de rutină pentru că acesta nu va aduce niciun beneficiu iar medicul nu are cum să decidă ştiinţific că aţi fost expuşi la substanţele respective consultându-va la 5 sau 6 zile după expunere, medicul bazându-se doar pe declaraţia pacientului”, a mai spus Raed Arafat.

În informarea menţionată de Arafat, DSU a precizat, miercuri, că la spital s-au prezentat mai multe persoane ce au fost expuse la gazele lacrimogene din Piaţa Victoriei, însă nu prezentau probleme care să necesite îngrijiri medicale, precizând că a luat legătura cu fabricanţii substanţelor ce au confirmat că ele se încadrează în standardele europene.

„În urma apariţiei unor afirmaţii despre efectele pe termen mediu şi lung ale gazelor lacrimogene, mai multe persoane, îngrijorate pentru sănătatea lor, s-au prezentat la unităţile de primiri urgente pentru a fi consultate de medici, după ce au fost prezente în data de 10 august 2018, în Piaţa Viaţa Victoriei, la momentul utilizării substanţelor lacrimogene. Persoanele care au venit pentru a fi consultate nu prezentau probleme care să necesite îngrijiri medicale. În cursul zilei de astăzi (miercuri,n.r.), conducerea DSU a luat legătura cu fabricanţii substanţelor utilizate, care au confirmat faptul că substanţele indicate sunt fabricate conform standardelor Europene şi internaţionale. De asemenea, fabricanţii au subliniat că astfel de substanţe, precum O – Chlorobenzylidenenmalonnitrile, cunoscute sub denumirea CS, sunt folosite şi de alte forţe de ordine din Europa şi din lume”, au scris reprezentanţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) pe Facebook.

În acelaşi mesaj se mai arată că în ceea ce priveşte efectele pe care le are această substanţă asupra corpului uman, ele includ iritarea ochilor, a căilor respiratorii şi a pielii, efectele fiind de durată scurtă, cu excepţia situaţiei în care expunerea este una de lungă durată şi dacă aceasta are loc într-un spaţiu închis.

„Conform recomandărilor Centrului pentru Controlul Bolilor din Statele Unite, tratamentul expunerii la gazele lacrimogene este unul simptomatic neexistând medicamente specifice sau antidoturi. Astfel, tratamentul se asigură prin spălarea abundentă a ochilor şi a feţei la momentul expunerii şi prin tratamente specifice iritării tegumentelor şi a căilor respiratorii, dacă aceasta persistă. În concluzie, nu este necesară deplasarea populaţiei către unităţile de primiri urgenţă pentru efectuarea unor controale de rutină pentru simplul fapt că au fost în piaţă şi au fost expuse substantelor lacrimogene, decât în situaţia excepţională în care există acuze / simptome îngrijorătoare, care necesită consultarea unui medic”, mai spune DSU.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO