Politică

Relu Fenechiu s-a predat Poliţiei Judeţene Iaşi, după ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare

Relu Fenechiu s-a predat Poliţiei Judeţene Iaşi, după...

Autor: Departamentul Corespondenţi

30.01.2014, 18:46 448

Relu Fenechiu, care la momentul pronunţării deciziei instanţei se afla la locuinţa sa din municipiul Iaşi, s-a predat în jurul orei 17.30 la sediul Poliţiei Judeţene Iaşi, unde a venit singur.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Anca Vâjâiac, a declarat, joi seară, corespondentului MEDIAFAX, că Fenechiu va rămâne în arestul Poliţiei Judeţene până în momentul în care va ajunge de la Bucureşti mandatul de executare a pedepsei, cel târziu vineri. După primirea mandatului de executare a pedepsei, Fenechiu va fi transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi.

Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a menţinut, joi, pedeapsa dispusă în 12 iulie 2013 de un complet de trei judecători în cazul deputatului PNL Relu Fenechiu, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, acesta urmând să execute cinci ani de închisoare.

La aceeaşi pedeapsă au fost condamnaţi fratele fostului ministru al Transporturilor, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian.

Ioan Turbatu, director general al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2002-2004, şi Ion Mărghidan, director general al aceleiaşi instituţii în perioada 2004-2005, au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă calificată.

Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002-2005, a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, pentru abuz în serviciu în formă calificată.

Instanţa a mai dispus ca cei şase inculpaţi să plătească, în solidar, peste 5,7 milioane de lei, reprezentând daune materiale către SISEE Moldova.

Decizia instanţei supreme este definitivă.

În 12 iulie 2013, Relu Fenechiu, atunci ministru al Transporturilor, a fost condamnat de instanţa supremă, în dosarul "Transformatorul", la cinci ani de închisoare cu executare şi trei ani interzicerea unor drepturi, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. În urma deciziei de condamnare, Relu Fenechiu a demisionat din funcţia de ministru al Transporturilor.

Tot atunci, Lucian Fenechiu şi Mihai Bogdan Damian au fost condamnaţi la câte cinci ani de închisoare cu executare, iar Ioan Turbatu şi Ion Mărghidan au primit pedepse de câte şase ani de închisoare cu executare, ultimii doi pentru abuz în serviciu în formă calificată. Petru Andronache a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, pentru abuz în serviciu în formă calificată.

Decizia a fost atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al instanţei supreme, care joi a dat o decizie definitivă în această cauză.

Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul cunoscut ca "Transformatorul", fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

Relu Fenechiu, în vârstă de 48 de ani, este membru al PNL de 18 ani şi se află la al treilea mandat de deputat. El este căsătorit şi are doi copii.

El este preşedintele PNL Iaşi din 2004, iar din 2008 deţine funcţia de vicepreşedinte al PNL.

De asemenea, Fenechiu a fost ministru al Transporturilor timp de şapte luni, până în iulie 2013, când s-a retras din această funcţie ca urmare a condamnării în primă instanţă în dosarul Transformatorul.

El este în prezent preşedintele Comisiei de afaceri europene, funcţie obţinută în septembrie 2013, iar în perioada 2005-2008 a fost preşedintele Comisiei pentru administraţie publică din Camera Deputaţilor. Fenechiu a mai deţinut între anii 2000-2004 funcţia de consilier judeţean în Iaşi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO