Senatorii finanţişti aprobă scăderea impozitului pe venit la 10%. Miniştrii Ariton şi Igaş, printre susţinători

5 oct 2010 Autor: Iulian Anghel

Comisia de buget-finanţe a Senatului a aprobat astăzi un proiect care prevede scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%. Comisia a aprobat o iniţiativă legislativă semnată de mai mulţi senatori, majoritatea din PDL, care modifică legea 571/2000 privind Codul fiscal şi care prevede: "Cota de impozitare este de 10% şi se aplică asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe venit din: activităţi independente; salarii; cedarea folosinţei bunurilor; investiţii; pensii; activităţi agricole; premii; alte surse.

Iniţiator este senatorul PDL, Iulian Urban, iar printre cei care au semnat proiectul se numără şi noii miniştri ai Cabinetului Boc, Ioan Ariton, ministrul economiei şi Traian Igaş, ministrul administraţiei şi internelor care sunt şi senatori. Documentul - pentru care Guvernul a emis un punct de vedere de respingere - trebuie să treacă de plenul Senatului şi apoi de Camera Deputaţilor, care este decizională în materie de fiscalitate.

Potrivit Ministerului Finanţelor scăderea impozitului ar diminua veniturile bugetare, în 2011, cu peste cinci mld. lei (1,3 mld. euro).

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
impozitul pe venit
, Miniştri Ariton şi Igaş
, buget-finanţe

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine