Politică

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici: Când bugetarii vor vedea diminuarea salarială, vor apela la orice formă de protest

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici: Când...

Autor: Oana Despa, Mediafax

08.11.2017, 17:08 505

"Bugetarii vor avea salariile tăiate pe motiv că vom avea o creştere salarială cu 25% de la 1 ianuarie, conform legii, dar, din păcate, aceşti 25 % sunt tăiaţi prin decizia guvernamentală de a face venit la bugetul de stat prin transformarea lui în contribuţii şi impozit. Colegii mei, bugetarii, cu siguranţă, când vor vedea această diminuare salarială faţă de cât ar trebui să aibă, vor apela la diferite acţiuni de protest, cum ar fi participarea alături de confederaţiile sindicale la mitinguri, dar şi grevă generală", a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu.

Sindicaliştii spun că acţiunile de protest pe care le anunţă sunt menite a corecta decizia Guvernului, susţinând că actul normativ nu a fost rezultatul unei negocieri, nefiind luate în seamă propunerile organizaţiilor sindicale.

"De această dată va fi o acţiune cu mai multă reuşită având în vedere că şi patronatele sunt supărate pe acest aspect, dar şi societatea civilă, care a fost foarte implicată în ultima vreme. (..) Angajatorii din mediul privat sunt total împotriva acestui lucru.(..) Trebuia pregătită populaţia, cea care plăteşte la bugetul de stat. În al doilea rând, trebuia pregătit mediul de afaceri, care merge pe predictibilitate. În funcţie de cheltuielile pe care le are îşi menajează corpul de angajaţi mai mare sau mai mic", a precizat liderul de sindicat.

Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern în care se adoptă modificări la Codul Fiscal, că iniţial sindicatele şi patronatele au fost de acord cu modificările, dar apoi au reacţionat la externalizarea profitului şi "s-au inflamat nişte multinaţionale".

"Felicitări domnule ministru pentru alocuţiunea de la început, tocmai am aflat acum că sunt nişte sucursale ale unor bănci care au dat liber angajaţilor pentru a putea participa la mitingul din faţă, deci sunteţi pe drumul cel bun. Dacă băncile sunt nervoase pe chestia asta, eu vă felicit. Poate o să plătească şi ei impozite", a spus premierul Tudose către ministrul Finanţelor.

Înainte de şedinţa de Guvern, premierul Mihai Tudose şi ministrul Ionuţ Mişa au avut o discuţie. Între timp, în faţa Guvernului, circa 200 de persoane protestau faţă de măsurile care urmează să fie luate în ceea ce priveşte de trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat.

"Măsura aduce beneficii pentru cetăţeni. Se urmăreşte reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10% pentru angajaţi Se reduc contribuţiile sociale cu două procente", a spus ministrul Finanţelor.

Ordonanţa de urgenţă adoptată miercuri modifică şi completează Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal şi prevede următoarele măsuri:
-mutarea CAS de la angajator la salariat cu reducerea cotei totale de contribuţii sociale de la 39,25% la 37,25%,
-splitarea plăţii TVA;
-ridicarea plafonului pentru microîntreprinderi la un milion de euro;
-instituirea contribuţiei asiguratoare pentru muncă de 2,25% din fondul de salarii, dar şi scăderea de la 16% la 10% a impozitului pe venituri şi creşterea salariului minim pe economie de la 1.450 la 1.900 de lei .

Pe de-o parte, Guvernul prezintă măsurile ca fiind benefice, încurajatoare şi chiar creatoare de oportunităţi pentru angajatori, dar de cealaltă parte reprezentanţii mediului de afaceri – întreprinzători, analişti, consultanţi, lideri ai patronatelor sau ai asociaţiilor de investitori – şi politicienii din afara arcului guvernamental le resping în bloc sau în parte, invocând riscuri majore pentru stabilitatea macroeconomică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO