Politică

Traian Băsescu: Nu ştiu dacă graţierea unor oameni e problemă de interes naţional

Traian Băsescu: Nu ştiu dacă graţierea unor oameni e...

Autor: Cătălina Mănoiu

23.01.2017, 20:30 152

''Este o decizie în acord cu articolul 90 din Constituţia României care îi dă preşedintelui dreptul să declanşeze un referendum pe probleme de interes naţional. Acum rămâne să vedem dacă după referendum Curtea Constituţională va considera că graţierea pentru 2500-3000 de oameni este o problemă de interes naţional. Asta îmi este greu să apreciez'', a spus preşedintele PMP pentru MEDIAFAX.

Traian Băsescu a afirmat că în spatele lui Iohannis se află parchetele şi instituţiile de forţă, iar ''faţă în faţă'' cu preşedintele un PSD care ''ar vrea sa pună mâinile'' pe aceste instituţii.

''Este o bătălie politică. În spatele lui Iohannis se află Parchetele, instituţiile de forţă, faţă în faţă cu Iohannis se află un PSD care la rându-i şi el ar vrea sa pună mâinile pe instituţiile de forţă. Este o bătălie pe structurile statului din care s-ar putea să rămână ruine la sfârşitul acestei bătăli'', a spus el.

''Iohannis citeşte Constituţia pentru că nu ai ce să faci când ai o majoritate ostilă ţie decât să stai cu textul Constituţiei în mână'', a răspuns fostul şef de stat, solicitat să comenteze afirmatiile potrivit căruia Iohannis îl ''copiază'' .

Băsescu a subliniat că ''PSDiştii sunt absolut ridicoli'' în ceea ce priveşte acuzaţia de lovitură de stat.

''Ce este cert, însă, pe povestea cu lovitura de stat PSDiştii sunt absolut ridicoli. Lovitură de stat este cea din 2012 când au suspendat preşedintele Senatului, al Camerei Deputaţilor, Avocatul Poporului, au modificat legea de funcţionare a Curţii Constituţionale şi au suspendat preşedintele ales. Aceea este lovitură de stat. Că s-a dus Iohannis cu un discurs, trebuie să recunosc, puţin neinspirat, dar că s-a dus în mulţime, de unde până unde este lovitură de stat?'', a concluzionat liderul PMP.

El a avut la B1tv o declaraţie mult mai dură la adresa celor din PSD.

''Părerea mea e că PSD s-a arătat incapabil să gestioneze crize. Aşa nişte prostălăi eu încă nu am văzut...Partid şi Guvern incapabil să gestioneze corect nişte decizii pe care le-au luat. Asta s-a dovedit cu ordonanţa de graţiere. I-aş invita să plece de la Victoria, pentru că nu sunt pentru aceste vremuri în care se produce Brexit, în care Trump cât de cât pune sub semnul întrebării NATO. Ei se ocupă de găinării. Nişte găinari cu procentaje mari! (...) Un băiat venit de la ţară, cum e amărâtul ăsta de Dragnea, care înainte să-şi spele dinţii vine să dea lecţii naţiunii, ar trebui să se abţină. Vorbesc foarte frumos când e vorba de Dragnea. Preşedintele a jucat mai bine ca toţi deştepţii din PSD. I-a umilit pur şi simplu, îşi pregăteşte al doilea mandat'', a afirmat el într-o intervenţie telefonică la postul de televiziune menţionat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO