Politică

Traian Băsescu: Tudorel Toader, un marţafoi pliat pe interese; Evaluare profesionistă, concluzie de slugă

Traian Băsescu: Tudorel Toader, un marţafoi pliat pe...

Autor: Cătălina Mănoiu

29.03.2017, 21:00 120

“(…) Am urmărit şi eu discursul domnului ministru. A fost un discurs profesionist cu o concluzie de slugă. A constatat nefuncţionalităţile DNA, încălcarea gravă a Constituţiei şi pe urmă spune că nu este oportun să luăm măsuri împotriva celor care încalcă Constituţia. De astăzi statul român lucrează pe oportunităţi, nu pe Constituţie (...) Este explicaţia unui marţafoi propulsat la CCR de Fenechiu, care mereu s-a pliat pe interese. Asta este concluzia mea. Deci, păcat că Tudorel Toader ştie carte, dar rămâne o slugă”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, la B1 TV.

Traian Băsescu a susţinut că “un neisprăvit de ministru şi o neisprăvită de majoritate parlamentară” au relativizat Constituţia.

“(…) Drama pe care o trăieşte România e cea a relativizării Constituţiei: nu este obligatorie pentru toţi. (…) Am o uriaşă dezamăgire: o cărticică mică, Constituţia României, pe care am apărat-o zece ani, azi este terfelită de un neisprăvit de ministru şi o neisprăvită de majoritate parlamentară”, a mai spus Traian Băsescu.

Preşedintele PMP a spus că “sistemul, cu sau fără Coldea sau Kovesi, este cel care îşi impune punctul de vedere”.

Traian Băsescu a afirmat că ar putea exista o corelare între întârzierea cu care ministrul Justiţiei a prezentat rezultatele evaluării lui Lazăr şi Kovesi, decizia dată în Gala Bute şi decizia instanţei de a nu-l elibera pe Mircea Băsescu.

“Deşi nu am nicio probă, cred că a fost o corelare, cum a fost o corelare şi ora 18.00. Aduceţi-vă aminte că Ministrul spunea că a amânat de luni pentru miercuri la prânz conferinţa, apoi a făcut-o la 18.00 să vadă şi dacă fratele meu va fi pus în libertate, deşi avea dreptul să fie pus în libertate din 9 septembrie”, a răspuns Băsescu, întrebat dacă ar putea fi o corelare între întârzierea cu care ministrul Justiţiei a prezentat rezultatele evaluării şi decizia dată în Gala Bute.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO