Politică

UDMR nu exclude varianta susţinerii unui guvern PSD-ALDE la votul de învestitură

UDMR nu exclude varianta susţinerii unui guvern PSD-ALDE...

Autor: Dana Stanila

26.06.2017, 19:28 51

"Am vorbit despre această situaţie politică, criză politică şi am spus că la votul de săptămâna trecută pe moţiunea de cenzură am văzut cu toţii că există majoritate. Este adevărat că o majoritate mai subţire decât acum o jumătate de an, dar există o majoritate şi principiul majorităţii trebuie să funcţioneze în continuare, majoritatea trebuie să aibă posibilitatea şi are dreptul de a propune un guvern şi de a asigura un sprijin parlamentar şi de a guverna", a declarat Kelemen Hunor după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis.

UDMR nu a prezentat preşedintelui nicio propunere de premier şi a anunţat că ia în calcul continuarea colaborării parlamentare cu PSD-ALDE. De asemenea, Kelemen Hunor a declarat că nu exclude varianta susţinerii guvernului la votul de învestitură.

"Nu ştiu ce propunere va accepta preşedintele Iohannis. Eu am spus că în momentul în care va exista această nominalizare, dacă va fi Tudose, dacă va fi altcineva vom vedea, dar noi dorim un dialog în continuare cu cei care deţin majoritatea şi cei care guvernează. PSD – ALDE, aritmetica nu e aşa de grea, să aduni două cifre, au majoritatea", a mai spus preşedintele UDMR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO