Politică

Vicepremierul Daniel Constantin: Grindeanu, pus într-o situaţie delicată; trebuie să facă cererea privind remanierea mea

Vicepremierul Daniel Constantin: Grindeanu, pus într-o...

Autor: Liviu Dadacus

27.03.2017, 11:05 67

„A fost o întâlnire în care domnul co-preşedinte Tăriceanu a spus punctul de vedere, a prezentat decizia pe care dânsul crede că a luat-o în mod statutar BP ieri. Eu mi-am prezentat punctul de vedere. Sigur că nici nu am vrut să-i punem pe colegii de la PSD într-o postură delicată, pentru că sunt chestiuni care ţin de ce se întâmplă în interiorul ALDE”, a spus Daniel Constantin, la ieşirea de la şedinţa coaliţiei.

„Premierul şi domnul preşedinte Dragnea au luat act. Probabil că în orele următoare vor face cererea. Domnul prim-ministru va fi pus într-o situaţie delicată, trebuie să facă cererea de remaniere către preşedintle României şi de înlocuire a mea din funcţia de ministru şi vice-premier şi mergem mai departe”, a adăugat Constantin.

La ora transmiterii acestei ştiri, şedinţa coaliţiei este în desfăşurare, singurul care a părăsit şedinţa fiind Daniel Constantin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO