Politică

Vizita lui Putin în Austria: o încercare de a exploata diviziunile din Europa

Vladimir Putin

Vladimir Putin

Autor: Bogdan Cojocaru

07.06.2018, 00:04 371

Preşedintele rus Vladimir Putin a reuşit să nu caşte în timpul conferinţei de presă atent regizate cu cancelarul a­us­triac Sebastian Kurz cu ocazia vizitei efec­tuate la Viena la începutul acestei săptă­mâni, deşi era clar că era tentat să o facă.

Era printre prieteni şi au discutat, printre altele, despre un subiect intrat deja în rutină şi devenit sinonim cu politica externă a Rusiei: gazele naturale. Cu ocazia vizitei, cele două părţi au semnat un contract prin care se asigură livrările de gaze naturale de către grupul rus Gazprom către cel austriac OMV până în 2040. Vizita lui Putin a reprezentat şi sărbătorirea a 50 de ani de livrări de gaze ruseşti în Austria, scrie Handel­sblatt. Preşedintele austriac Alexander van der Bellen a explicat că gazele naturale ruseşti sunt o afacere mai bună deoarece sunt mai ieftine de­cât gazele naturale lichefiate ameri­ca­ne pe care preşedintele Donald Trump le recomandă europenilor. „În aceste circumstanţe, din punct de vedere economic nu are sens să înlo­cuieşti gazele ruseşti cu gaze lichefiate americane”, a spus el. Cu toate acestea, Trump a găsit clienţi pentru combustibilul american. Unul dintre aceştia este Polonia, o ţară care încearcă să limiteze extinderea influenţei politice şi economice ruseşti în regiune.

Însă Austria înclină puternic spre tabăra prorusă şi promite să facă eforturi cât timp va deţine preşedinţia prin rotaţie a UE să pună capăt sancţiu­nilor prin care statele europene pedep­sesc Rusia pentru invadarea Ucrainei. Noii lideri italieni vor să facă la fel.

Vizita lui Putin la Viena este simbolică - la puţin timp după realegerea sa ca preşedinte al Rusiei şi înainte ca Austria să preia preşedinţia Consiliului UE. „În timpul preşedinţiei sale, Austria va lucra la îmbunătăţirea relaţiilor din­tre Rusia şi UE”, a declarat cancelarul Kurz.

„Sper că putem progresa cu dia­lo­gul pentru a reduce treptat sancţiunile.”

Însă preşedintele Van der Bellen a explicat cu fermitate că Austria va adera la politicile externe ale UE în ceea ce priveşte sancţiunile şi relaţiile cu Rusia în general. Van der Bellen, cu părinţi din Rusia şi Estonia refugiaţi în timpul conducerii lui Joseph Stalin, a făcut parte din Partidul Verzilor înainte de a deveni preşedinte anul trecut.

Nu acelaşi punct de vedere îl are şi vicecancelarul Heinz-Christian Strache, liderul Partidului Libertăţii, o formaţiune de extremă dreapta aliată la guvernare cu Partidul Popular al premierului Kurz. Strache a cerut deschis încetarea sancţiunilor aplicate Rusiei începând cu 2014, când aceasta şi-a anexat Crimeea.

Divizunile din conducerea Austriei le reflectă pe cele din Europa. În Italia, noul premier Giuseppe Conte a spus că Ñvom sprijini deschiderea către Rusia. Vom insista asupra reevaluării sistemului de sancţiuni, începând cu partea care riscă să umilească societatea civilă rusăî.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO