Politică

Vosganian spune că statul nu va mai privatiza resursele, ci va căuta parteneri pentru asociere

Vosganian spune că statul nu va mai privatiza resursele,...

Autor: Carol Dan

22.12.2012, 14:02 250

"Am pornit de la conceptul de reindustrializare prin parteneri privaţi sau prin privatizări, cum sunt Oltchim şi Cupru Min. Unde vorbim de zăcăminte, trebuie să fie parteneriate, iar nu vânzarea resurselor", a afirmat Vosganian după ce a preluat conducderea ministerului de la fostul deţinător, Daniel Chiţoiu.

În privinţa Cupru Min, el a adăugat că viitoarea privazizare ar putea fi făcută prin parteneriat, astfel încât statul să contribuie cu resursele de cupru sau cu infrastructura, iar partenerul străin cu fonduri.

"Fiecare din părţi îşi aduce contribuţia, partea română poate aduce resursa sau o infrastructură deja existentă, iar partenerul sau partenerii, investiţiile şi modernizările tehnologice", a aprecizat ministrul Economiei.

Producătorul de cupru Cupru Min Abrud a fost oferit la vânzare cu un preţ de pornire de 57,3 milioane euro, dar privatizarea a fost oprită, în prima parte a acestui an, din cauza neînţelegerilor cu Roman Copper, câştigătorul licitaţiei. Reluarea procesului de trecere în proprietate privată a Cupru Min a fost asumată în discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO