Politică

Zece intrebari in fata noului Guvern

11.12.2008, 19:14 21

Cat va rezista Guvernul?

      1. Primul dintre semnele de intrebare pe care le ridica viitorul Executiv este chiar durata sa de viata. Presedintele Traian Basescu a sustinut ca mandatul lui Theodor Stolojan este de patru ani - o replica directa la pretentia PSD de a imparti in timp mandatul de premier cu PD-L. Dar si mandatul Aliantei PNL-PD a fost initial tot de patru ani! PSD cere garantii ca va fi la guvernare patru ani, ceea ce inseamna ca ia in calcul ipoteza de a fi eliminat din Executiv dupa alegerile prezidentiale din 2009.

Vor mai creste salariile?
      2. Celelalte semne de intrebare sunt ridicate de diferenta uneori enorma dintre programele electorale ale celor doua partide. Insa semne de intrebare sunt ridicate si in privinta actiunilor comune pe care cele doua formatiuni le-au avut in legislatura trecuta. De pilda, ambele partide au sustinut majorarea salariilor profesorilor cu 50%. Sindicatele din administratia publica nu au asteptat nici macar formarea Guvernului pentru a trece la amenintari, daca nu obtin majorari salariale. Theodor Stolojan a spus recent pentru ZF ca este indecent sa vorbesti de majorari salariale intr-o vreme in care mii de oameni raman fara slujbe. Va accepta PSD acest punct de vedere? Si chiar PD-L il va accepta, de vreme ce totdeauna a sustinut ca exista bani, dar ca Guvernul Tariceanu ii pastreaza pentru "clientii politici"?
 
Va fi majorata TVA?
      3. Viitorul guvern s-ar putea vedea obligat sa majoreze taxele, in conditiile in care veniturile statului sunt in scadere pe fondul diminuarii activitatii economice. Ce va alege Guvernul? Sa majoreze cotele de impozitare sau Taxa pe Valoare Adaugata? PSD are in program o majorare a TVA pentru produsele de lux, dar s-ar putea dovedi ca aplicarea unei astfel de masuri este insuficienta si ca ea trebuie extinsa.
 
Vor mai fi reduse CAS?
      4. Limitarile bugetare pun sub semnul intrebarii si intentiile de reducere a contributiilor la asigurarile sociale. Masura se regaseste in programul PSD, iar intentia PD-L merge in aceeasi directie. Intrebarea este daca acest lucru mai este posibil in noile conditii economice si in situatia in care bugetul asigurarilor de pensii este deficitar, iar o buna parte a pensiilor va fi platita din bugetul de stat.

Vor fi concedieri in administratie?
      5. Angajatii din administratie pretind majorari salariale, dar realitatea se va dovedi potrivnica curentului. Mentinerea deficitelor presupune restrangerea cheltuielilor, in primul rand a celor din administratia centrala si locala. Noul guvern s-ar putea vedea obligat sa recurga chiar la restrangerea aparatului administrativ si asa supradimensionat. Va accepta PSD reducerea numarului de salariati impotriva a ceea ce prevede propria-i doctrina?
 
Cum va fi redus consumul?
      6. Una dintre variantele vazute de economisti in actuala criza este reducerea consumului pentru diminuarea deficitului de cont curent care devine din ce in ce mai greu de sustinut. Care sunt parghiile prin care va fi redus consumul? Inflatia va fi si ea o problema, iar Guvernul si BNR se vor confrunta cu o mare dilema - inflatie versus crestere economica, pentru ca, daca economia va incetini dramatic, dobanzile vor trebui sa fie reduse, ceea ce ar putea reaprinde inflatia.
 
Cum va fi compensata lipsa investitiilor straine?
      7. Este de prevazut ca investitiile straine in anul viitor se vor diminua, asa cum se va intampla si cu remiterile. Intrebarea la care trebuie sa raspunda viitorul Guvern este de unde va fi compensata lipsa investitiilor si, legat de acest fapt, cum vor decurge lucrurile, de vreme ce chiar aceste investitii straine ar putea pune presiune pe deficitul extern, in conditiile in care firmele care au investit aici isi repatriaza profiturile.
 
Va fi semnat un acord cu FMI?
      8. Guvernul inca in vigoare, dar si BNR spun ca in acest moment nu este nevoie de un acord cu Fondul Monetar International. Insa companiile indeamna administratia centrala sa-si ia o masura de precautie, sa urmeze, de pilda, exemplul altor tari si sa semneze o intelegere cu Fondul pentru un eventual viitor imprumut. Numai ca o intelegere cu Fondul micsoreaza marja de manevra a administratiei. Nu exista semnale ca viitorul Guvern va lua o decizie fie intr-un sens, fie in altul.
 
Cum va fi compensata pierderea locurilor de munca?
      9. Vestile din piata nu sunt imbucuratoare. Zilnic, sute, daca nu mii de oameni, isi pierd slujbele, iar analistii cred ca varful crizei va fi atins in primavara anului viitor. Oamenii de afaceri propun ca, pentru companiile care isi trimit oamenii in somaj tehnic, platindu-i totusi cu un procent mai mic, statul sa intervina si sa scuteasca aceste companii de unele impozite. Chiar daca fiecare partid a prezentat in campanie proiecte anticriza, un proiect al viitorului Guvern nu este finalizat.
 
Vor continua privatizarile?
10. Guvernul viitor trebuie sa decida, de asemenea, daca privatizarile vor continua sau daca statul va astepta vremuri mai bune.
 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO