Politică

Ziua decisivă pentru PSD: CExN decide astăzi propunerea de premier. Florin Georgescu, aflat pe lista scurtă, a refuzat oferta lui Dragnea

Ziua decisivă pentru PSD: CExN decide astăzi propunerea...

Autor: Liviu Dadacus

26.06.2017, 08:20 3261

Potrivit unor surse din conducerea PSD, Dragnea ar fi avut în intenţie, la sfârşitul săptămânii trecute, să meargă în CExN cu două propuneri de premier, cea a prim-viceguvernatorului BNR, Florin Georgescu, şi a liderului grupului PSD din Senat, Mihai Fifor.

Lucrurile s-au precipitat, însă, duminică, în condiţiile în care Georgescu a declinat oferta lui Dragnea.

Vicepreşedintele PSD, Ecaterina Andronescu, a anunţat, astfel, la Antena 3, că a avut o discuţie cu Florin Georgescu, iar acesta i-a spus că nu-şi doreşte să fie premier, având şi „ceva probleme de sănătate”.

„Domnia sa este tentat să rămână la bancă, nu să vină la guvernare. Cred că ar fi o soluţie foarte bună, are experienţa guvernării. Mi-a spus că are şi ceva probleme de sănătate, dar preferă să rămână la bancă. Eu zic că poate, insistând, reuşim să-l convingem”, a spus Ecaterina Andronescu.

Surse din conducerea PSD au precizat, MEDIAFAX, că, în condiţiile retragerii lui Georgescu, PSD nu avea duminică seara „nimic stabilit încă” în ceea ce priveşte o propunere de premier.

Cu toate acestea, potrivit unor surse, pe lista scurtă a lui Dragnea se află următoarele nume: Mihai Fifor, Viorica Dăncilă, Lia Olguţa Vasilescu - vehiculate din cursul săptămânii trecute, dar şi Mihai Tudose şi Adrian Ţuţuianu, ultimele două nume fiind vehiculate duminică seară, într-o declaraţie făcută de secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, la Antena 3.

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, săptămâna trecută, imediat după demiterea, prin moţiune de cenzură, a Guvernului Grindeanu, că are patru variante de premier ”şi domni şi doamne, din partid”.

Liderul PSD a explicat, la acel moment, că va avansa mai multe variante de premier, care să fie supuse votului CExN, el adăugând: "Şi acum simt usturimea de la o singură variantă".

CExN al PSD se va reuni la ora 10.30, la Palatul Parlamentului. La ora 13.00 este programată o şedinţă a grupurilor parlamentare, iar la ora 15.00 o delegaţie formată din 5 social-democraţi va merge la consultările de la Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis, privind formarea noului Guvern.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO