Prima pagina

Athenee Palace Hilton, scos la vanzare

01.12.2004, 00:00 173



Athenee Palace Hilton, primul hotel privatizat din Romania, este de vanzare, au declarat pentru BUSINESS Magazin surse apropiate discutiilor. Pretul dorit de actionari este de 17 milioane de dolari (13 mil. euro), au precizat sursele citate.



Dupa mai multi ani de discutii, proprietarii au ajuns la un consens privind iesirea din afacere, dar nu au gasit inca un cumparator. Printre persoanele interesate de achizitia hotelului se numara oamenii de afaceri Horia Ciorcila (fondator al Bancii Transilvania si al companiei Astral Telecom) sau Liviu Tudor (patronul Prefabricate Vest), au mai spus sursele mentionate. Pe de alta parte, de afacere ar mai putea fi interesate si fondurile de investitii.



Hotelul, clasificat la cinci stele, este detinut de compania Athenee Phenix Group si este operat de lantul international Hilton. Actionarii Athenee Phenix Group sunt trei companii romanesti (care detin impreuna aproximativ 52% din capital) si trei franceze, divizii desprinse din grupul Vivendi.



Partea romana este reprezentata de Athenee Palace SA - o societate la care statul detine 42% - cu 36% din actiuni, C.M.C. International Impex SA (firma controlata de omul de afaceri Mihail Carciog, unul din cei care a fondat Evenimentul Zilei) - circa 12% si Hapcorp Romanian SA - 4%. Partea franceza este constituita din Compagnie Immobiliere Phenix, Feal International si Etudes Generales Constructions Internationales, firme care detin impreuna circa 48% din capitalul Athenee Phenix Group (APG).



APG a fost infiintata in 1994 si a investit circa 42 de milioane de dolari pentru renovarea hotelului Athenee Palace. Un simbol al Bucurestiului interbelic, unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din Romania, Athenee Palace a fost puternic afectat de revolutia din decembrie 1989.



O parte din suma necesara refacerii si modernizarii hotelului a fost asigurata din doua credite. Unul dintre acestea a provenit de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), in valoare de 14,3 milioane de dolari, iar cel de-al doilea a fost acordat de un consortiu de banci franceze si s-a ridicat la 16,9 mil. $.



De-a lungul timpului, mai multi dintre actionari au intentionat sa iasa din afacere, insa nu s-a definitivat nimic. Totusi, in ultimele luni actionarii s-au pus de acord si au avut loc reorganizari ale actelor societatii. "Tot timpul au fost discutii din partea unuia sau altuia dintre actionari", a spus pentru BUSINESS Magazin Dan Opran, presedintele Consiliului de Administratie al companiei. El a recunoscut ca, in prezent, mai multi actionari vor sa-si vanda participatiile, fara a da mai multe detalii.



Pentru a vinde, este nevoie si de acceptul BERD, care detine garantii asupra titlurilor emise de companie, conform contractului de credit, a mai precizat Opran. Pe de alta parte, Dumitru Stoian, presedintele Consiliului de Administratie al Athenee Palace a negat intentia de a vinde participatia. Reprezentantii celorlalti actionari ai APG nu au putut fi contactati.



Potrivit bilantului depus de Athenee Phenix Group la Ministerul de Finante, compania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de peste 527 miliarde lei (circa 16 milioane de dolari) si un profit net de 113 miliarde lei (3,4 mil. $).



In prezent, potrivit Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, piata hoteliera de cinci stele din Bucuresti este impartita intre sapte unitati, dintre care cinci sunt incluse in lanturi internationale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO