Prima pagina

RomTelecom si-a majorat profitul de patru ori

27.05.2005, 20:00 34

Operatorul de telecomunicatii RomTelecom a obtinut in primul trimestru un profit net de 46,1 milioane euro, in crestere cu peste 356% fata de perioada similara a anului anterior, in timp ce veniturile operationale au evoluat cu 12% pana la 225,7 milioane de euro.

"Cresterea veniturilor a avut la baza evolutia pozitiva a serviciilor de inchiriere de linii, interconectare si a celor de date", au precizat oficiali ai grupului elen OTE, actionarul majoritar al operatorului roman.

Profitul operational inainte de depreciere si amortizare a avansat, la randul sau, cu 22,6%, pana la 71,5 milioane de euro, in timp ce marja profitului net a crescut la 20,4%, dupa ce in primul trimestru al anului trecut fusese de 5%.

Totodata, datoriile s-au redus cu 19,8%, de la 105,7 milioane de euro la 84,8 milioane de euro.

Traficul de tip voce la nivel national a scazut fata de aceeasi perioada din 2004, in principal datorita penetrarii telefoniei mobile si a competitiei crescute, au afirmat oficialii OTE. In schimb, rebalansarea tarifelor practicate de RomTelecom a avut ca efect majorarea traficului la convorbirile internationale efectuate de clientii persoane fizice.

Programul de restructurare derulat in ultimii ani la RomTelecom de actionarul majoritar a avut ca efect diminuarea numarului de angajati la 15.447 de persoane la finele lunii martie. Spre comparatie, la sfarsitul anului 2004 RomTelecom avea 18.083 angajati, in vreme ce la finele primului trimestru din anul trecut forta de munca totaliza 22.569 salariati. Grupul OTE a realizat in primele trei luni din 2005 venituri operationale de 1,2 miliarde de euro, in crestere cu 6,1%. In acelasi timp, profitul net al grupului s-a majorat cu 88,6%, pana la 90,7 milioane de euro.



CosmOTE va prelua CosmoRom

RomTelecom va ceda 70% din actiunile CosmoRom diviziei de telefonie mobila a grupului elen OTE, CosmOTE, in schimbul a 20 mil. euro, acordul urmand sa fie incheiat astazi, la Bucuresti, conform unor surse din piata comunicatiilor citate de Mediafax. Intelegerea intre parti mai stabileste ca operatorul GSM din Grecia va aloca 400 de milioane de euro, pe parcursul mai multor ani, pentru relansarea activitatii CosmoRom. De asemenea, CosmOTE va plati companiei Intracom suma de 80 de milioane de euro, datorie acumulata in ultimii ani de CosmoRom fata de furnizorul de echipamente de telecomunicatii. mihai.musatoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO