Hivernală/ de Aurora Cornu

Sticloasă iarnă, o văd, iarnă de soare;

Sarea Mării Sarmatice s-a depus iar pe fund,

Transpirând din pământ, pe clădiri, pe copaci.

Peşti uriaşi?

Departe, sondorii sparg crusta, ţîşneşte

Negrul puternic şi cald, negrul viu;

Sticloasă iarnă, de sare...

Tată, taie un copac, un stejar cu ciori ţepene,

Încrustate-n gheaţă, ca florile-n ocne,

Sparge, tată, un copac şi arde-l în casă.

Undeva, un copil mic cîntă la pian.

Degetele lui, chibritele, aleargă pe clapele sticloase,

Mai pe note, mai pe dinafară, sideful zăpezii topind.

Vai, prin coridoare de sare te uit, iubitul meu,

Mereu mai mult, mereu mai mult te uit,

Sarea se lipeşte de mine, se încheagă pe piele -

Stalactite şi bolţi de sare, coridoare sarmatice.

Din volumul Aurora Cornu, Distanţe, Editura pentru literatură, Bucureşti 1962