CIFRA ZILEI

Ziarul Financiar 07.09.2012

46 milioane

Atâţia americani au beneficiat în luna iunie de bonuri de masă prin Programul de Asistenţă Nutriţională Suplimentară, acesta fiind cel mai mare număr înregistrat până în prezent. Analiştii nu se aşteaptă ca numărul să scadă atât timp cât rata şomajului rămâne ridicată. Aproximativ 22,4 milioane de gospodării utilizează bonuri de masă în SUA, ceea ce înseamnă că 15% din populaţie participă la program. Costurile acestuia, de 6,025 miliarde dolari pe lună, sunt la cel mai înalt nivel de până acum.