Ştiri pe scurt din Europa de Est
Guvernul Croaţiei şi-a luat angajamentul de a reduce cheltuielile, îmbunătăţi colectarea impozitelor şi vinde obligaţiuni în străinătate pentru a-şi finanţa deficitul bugetar. Executivul a promis, de asemenea, să ia măsurile necesare pentru a îndeplini anul viitor condiţiile de aderare la Uniunea Europeană (UE), scrie Bloomberg. Agenţia de evaluare financiară Fitch a îmbunătăţit perspectiva ratingului Croaţiei de la "negativ" la "stabil", argumentând că guvernului a progresat în privinţa cerinţelor de reducere a cheltuielilor şi a deficitului bugetar pe timp de recesiune. Croaţia va deveni cel de-al 28-lea membru al UE din luna iulie a anului viitor. Premierul Zoran Milanovic intenţionează să reducă cheltuielile statului cu patru miliarde kuna (700 milioane dolari) prin scăderea subvenţiilor acordate companiilor de stat şi prin tăierea salariilor din sectorul public. Ioana Niţă
Rusia este mai bine pregătită pentru a face faţă unor turbulenţe economice în cazul în care se va declanşa o a doua criză financiară globală, a declarat preşedintele Vladimir Putin, citat de Ria Novosti. "Cred că suntem şi mai bine pregătiţi pentru că deja am experimentat primul val al crizei şi ştim mai bine ce trebuie făcut şi cum trebuie făcut. În plus, avem instrumente pentru a gestiona criza", a afirmat Putin. El a adăugat că parlamentul a fost de acord să atribuie 200 miliarde ruble (4,91 miliarde euro) către un fond al guvernului, care ar putea ajuta la acoperirea deficitului bugetar, deşi în prezent bugetul de stat al Rusiei este echilibrat. Preşedintele rus a menţionat că rata şomajului, de 5,1%, este la cel mai scăzut nivel, mai redus chiar decât în anii anteriori crizei. Putin a precizat că interesul ţării este ca zona euro să supravieţuiască şi ca principalii săi parteneri economici, printre care Germania, Franţa şi Marea Britanie, să îşi revină. Ioana Niţă
Premierul ungar Viktor Orban a declarat că solicitările FMI şi Comisiei Europene (CE) în schimbul unui acord de sprijin financiar sunt atât de dure încât reprezintă un preţ prea mare de plătit pentru Ungaria. Afirmaţiile vin după ce în presa locală a apărut o listă a condiţiilor Fondului şi CE, scrie cotidianul Portfolio. Premierul a confirmat într-o înregistrare video postată pe pagina sa de Facebook că "lista ororilor", care a ajuns în presă după ce a fost prezentată la o reuniune a liderilor Fidesz, este reală. Cerinţele partenerilor externi sunt atât de dure, a spus premierul, încât Ungaria nu va vrea să încheie o înţelegere "la acest preţ". Marius Oncu