Licitaţia telecom s-a oprit după ce operatorii n-au oferit preţuri mai mari

Autor: Adrian Seceleanu 11.09.2012

Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a oprit după doar trei runde cea mai mare vânzare de licenţe de de comunicaţii mo­bile din istoria României, fără a "scăpa" de toate blocurile scoase la vânzare, după ce operatorii participanţi nu au mai făcut oferte de preţ mai mari.

"În urma sesiunii de runde primare de licitare susţinute marţi, în cea de-a doua zi a licitaţiei de spectru, Comisia anunţă că cererea nu mai depăşeşte oferta în niciuna dintre benzile disponibile. Se încheie astfel faza rundelor primare, după desfăşurarea unui număr de 3 asemenea runde", a anunţat ANCOM.

Arbitrul telecom a făcut anunţul în jurul orei 14:30, ceea ce înseamnă că ope­ratorii au oprit ofertele mai mari de preţ cu mult înainte de expirarea intervalului orar legal pentru desfăşurarea licitaţiei (9:00-16:00). În prima zi a licitaţiei, când ope­ratorii au ofertat până în ultimele clipe ale intervalului orar legal, ANCOM a anunţat că licitaţia continuă în jurul orei 16:50.

Autoritatea de reglementare nu a oferit detalii despre benzile de frecvenţă care au fost vândute în cele trei runde şi ce bani vor plăti operatorii pentru ele - această infor­ma­ţie urmând să fie disponibilă doar la fina­lul tuturor operaţiunilor legate de licitaţie.

Nici operatorii nu au voie să facă declaraţii pe această temă pentru că riscă excluderea din licitaţie. Cei cinci operatori care au participat la licitaţie sunt 2K Telecom, Cosmote, Orange, RCS&RDS şi Vodafone.

Ce benzi de frecvenţă se poate estima însă că s-au vândut cu siguranţă deja şi pe câţi bani poate conta deja statul? Dintre toate licenţele scoase la vânzare aproape sigur este că s-au vândut toate blocurile de frecvenţă din banda de 900 MHz - fără care Orange, Vodafone şi Cosmote nu ar mai putea funcţiona în România şi toate blo­curile din banda de 800 MHz - pentru serviciile 4G, care au împreună o valoare totală de 507 mil. euro, la preţul de pornire stabilit de Guvern.

Marea întrebare care se pune în acest moment este dacă statul va mai reuşi să încaseze cele 726 de milioane de euro pe care conta - iar răspunsul depinde de cum au evoluat preţurile pentru licenţele vân­dute în primele două zile şi de banii supli­mentari obţinuţi în următoarele etape ale competiţiei.

Următoarele etape ale licitaţiei sunt: vânzarea blocurilor de frecvenţă rămase în cel mult două runde (prima va avea loc pe 14 septembrie) şi o rundă de alocare a frecvenţelor câştigate de operatori.

"Licitaţia pentru alocarea frecvenţelor în benzile de 800, 900, 1.800 şi 2.600 MHz va con­tinua cu organizarea de runde supli­men­tare, întrucât există blocuri de frecvenţe neadjudecate. Prima rundă supli­mentară din cele maxim două posibile va fi organizată vineri, 14 septembrie", potrivit ANCOM.

"La rundele suplimentare pot participa toţi ofertanţii, indiferent dacă au obţinut sau nu blocuri de frecvenţe în urma rundelor primare, fiind însă aplicabile limitările privind dobândirea drepturilor de utilizare a spectrului. În fiecare dintre aceste runde, oricare ofertant va putea prezenta o oferta în care va indica unul sau mai multe pachete formate din unul sau mai multe blocuri neadjudecate, precum şi suma pe care este dispus să o achite pentru achiziţionarea unui asemenea pachet. În urma rundelor suplimentare vor fi determinate ofertele câştigătoare pentru blocurile rămase neadjudecate după rundele primare, ofertanţii câştigători, precum şi preţurile de bază pe care trebuie să le platească aceştia. Licitaţia se va încheia cu runda de alocare în care operatorii pot licita pentru locul dorit în banda", potrivit ANCOM.