Vara a topit de tot piaţa auto: doar opt mărci mai sunt pe plus în august

Autor: Bogdan Alecu 15.09.2012

Numărul mărcilor auto care înregistrează creşteri faţă de anul trecut scade de la lună la lună, potrivit statisticilor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, pe măsură ce programul de casare îşi face tot mai puţin simţită prezenţa în piaţă.

La nivelul lunii august doar opt mărci auto mai înregistrau creşteri faţă de august 2011, dintre care şase reprezintă mărci premium precum Jaguar, Land Rover sau Porsche, în timp ce doar două sunt branduri de "volum" - Kia şi Hyundai au punctat creşteri de 23%, respectiv 1%, la 83, respectiv 236 de autoturisme, potrivit datelor DRPCIV.

Dacă în primele trei luni ale anului 25 de mărci auto încheiau perioada "pe plus", lunile de vară au adus scăderi puternice.

Cea mai mare creştere din acest an în ceea ce priveşte înmatriculările de auto­tu­risme noi a fost punctată de Jeep, marca ame­ricană relansată la finalul anului trecut de AutoItalia, de la două la aproape 90 de maşini, urmată de Bentley, care a crescut de la o singură maşina la patru.

Creşteri puternice au fost punctate şi de mărcile britanice Land Rover şi Jaguar, care au venit anul acesta cu noi modele precum limuzina XF facelift sau noul Range Rover Evoque în a doua parte a anului trecut.

Tot pe segmentul premium BMW şi-a consolidat poziţia de marcă premium cu cele mai multe înmatriculări de autoturisme noi în primele opt luni ale acestui an, cu peste 1.450 de maşini, în creştere cu 30% faţă de perioada similară a anului trecut, urmat de Audi cu 1.223 de maşini cu un avans similar cu cel al BMW, în timp ce Mercedes-Benz a accelerat cu 5%, la 1.120 de unităţi.

Potrivit jucătorilor din piaţa auto, printre factorii care au afectat vânzările în ultimele luni se numără fluctuaţia cursului de schimb, care a determinat mulţi clienţi să amâne decizia de achiziţie, dar şi îngheţarea fondurilor europene.

În condiţiile în care până la finalul acestui an se va menţine aceeaşi tendinţă, vânzările de autovehicule nu vor trece de 84.000 de unităţi, adică se va atinge un volum similar cu cel din 2000. Declinul puternic vine şi în contextul în care programul "Rabla" din acest an a ajuns momentan la 45.000 de tichete, dintr-un total de 60.000, în timp ce anul trecut au fost eliberate 120.000 de vouchere cu o valoare nominală de 900 de euro.