Turcia vrea să construiască un centru financiar în Istanbul, de tipul Wall Street

Autor: Anca Dumitrescu 17.09.2012

Proiectul este îndrăzneţ, ca multe dintre ideile premierului Recep Tayyip Erdogan, precum cel de a începe negocierile oficiale pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Erdogan vede Turcia ca o putere economică şi politică în Orientul Mijlociu şi sud-estul Europei.

IFC-Istanbul, cum este cunoscut proiectul centrului financiar, va fi concretizarea din oţel, sticlă şi beton a viziunii lui Erdogan, a declarat Kubilay Cinemre, care a demisionat în 2010 din funcţia de director general al biroului din Istanbul al Merrill Lynch, pentru a înfiinţa propria companie de management de fonduri, Fokus Yatirim Holding.

Odată ce IFC va deveni operaţional, "Istanbulul îşi va asuma rolul istoric de cnetru comercial mondial", a declarat recent ministrul Mediului şi Urbanizării, Erdogan Bayraktar.

Într-o anumită măsură, Istanbulul, situat în Asia şi Europa, cu 13 milioane de locuitori, este deja un astfel de centru, având în vedere că industria financiară s-a dezvoltat odată cu economia, a 16-a ca mărime în lume.

În acest an au deschis birouri sau au cumpărat firme turceşti în Istanbul Mizuho Financial Group şi Mitsubishi din Japonia, Sberbank din Rusia şi Burgan Bank din Kuwait, alăturându-se unor superputeri financiare precum Citigroup şi HSBC.

Cu un Produs Intern Brut de 770 miliarde de dolari, economia turcă a avansat cu 8,5% anul trecut, al treilea ritm din G20, după China şi Argentina.

În primul trimestru, creştere economiei Turciei a fost de 3,2%.

În prezent, centrul industriei financiare a Turciei se află în cartierele Levent şi Maslak, care domină malul european al strâmtorii Bosfor.

Activele băncilor înregistrate în Turcia au crescut de şase ori în perioada 2002-2012, la 1.270 miliarde de lire (710 miliarde dolari).

În acest an, bursa din Istanbul a înregistrat o creştere de 26%, la o valoare dublă comparativ cu 2009.