Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii, vine la ZF Pharma Summit '12, organizat pe 24 şi 25 septembrie

Ziarul Financiar 23.09.2012

Teme precum legea sănătăţii, listele de medicamente gratuite şi compensate, taxa de clawback, lansări de noi produse, fondurile alocate şi noi surse de finanţare, calitatea serviciilor medicale sunt subiecte fierbinţi pe agenda tuturor jucătorilor din industrie, indiferent dacă aceştia provin din mediul privat sau din cel public, şi vor fi abordate în cadrul ZF Pharma Summit '12.

Ziarul Financiar, liderul presei de business din România, este organizatorul acestui eveniment, care îşi propune să aducă în acelaşi loc, timp de două zile, autorităţile şi cei mai mari jucători din domeniul farmaceutic, dar şi din domeniul sănătăţii.

"Reforma", cel mai folosit cuvânt în sistemul de sănătate, s-a aflat pe buzele fiecăruia dintre cei 20 de miniştri pe care Sănătatea i-a avut după Revoluţia din 1989. Iar în 2012, mai mult ca niciodată, această "reformă" a iscat mari controverse.

O nouă propunere de lege a fost lansată în dezbatere publică. Va exista la finalul anului o nouă lege adoptată? Ce schimbări vor avea loc în sistemul de sănătate? Cum va arăta sistemul peste cinci ani? Când se vor trata românii în condiţii similare cu cele din ţările vestice? Care va fi rolul sistemului privat? Va exista o relansare a pieţei asigurărilor private? Va fi oprit exodul medicilor?

Printre invitaţii care vor susţine prezentări în cadrul evenimentului se numără Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii.

Invitaţi speciali vor fi Dávid Dankó, Research Leader la Universitatea Corvin din Budapesta, profesor la Institutul de Management, Budapest, Managing Director, Ideas & Solutions, Budapest, şi Einte Elsinga, Senior Manager, Health Insurance & Policy MSD Olanda, Robert Popescu, CEO, A&D Pharma, Preşedinte A.D.R.F.R., Mihai Marcu, Preşedinte, Medlife, Robert Şerban, Director General, Gral Medical, Bogdan Pană, Director executiv, Medicover, Cătălin Cîrstoiu, Director, Spitalul Universitar de Urgenţă, Bucureşti, Petru Crăciun, Director General, Cegedim, Marius Filip, Medic Şef, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), Marius Savu, Preşedinte, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, Dragoş Damian, CEO, Terapia Ranbaxy, Vasile Barbu, Preşedinte, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor, Mihai Ciochinaru, Director medical, Centrul Regional de Diagnostic şi Tratament Oncologic Braşov, Prof. Daniel Dăiănu, Economist, fost Ministru al Finanţelor.

Mai multe detalii şi agenda evenimentului pot fi găsite pe site-ul http://evenimente.zf.ro/eveniment-zf-pharma-summit12-9919220/despre-eveniment.

ZF Pharma Summit îi are ca parteneri pe Vodafone, APMGR, Sanofi, Janssen, Roche, Hotel International Bucharest.

Ziarul Financiar este brand-ul de referinţă al pieţei de business, pe piaţa românească. ZF îşi revendică poziţia de cel mai puternic ziar de business din România prin credibilitate, prospeţime şi exclusivitate a informaţiilor, adecvare pe target, tratare în adâncime a temelor de business. Ziarul Financiar oferă cititorilor semnificaţia evenimentelor recente şi anticipează evoluţiile din afaceri şi economie, prin ştiri, analize şi articole de opinie. Lider al presei de business din România, ZF se caracterizează prin profesionalism, rigurozitate, seriozitate, credibilitate şi echidistanţă.