Andrei Ruse: „Eu cred că tinerii ar citi foarte mult, dacă ar avea mai multe cărţi pentru ei”/ de Stelian Ţurlea

"Născut în Bucureşti, pe 16 decembrie 1985. Am publicat nişte cărţi, am lansat de-a lungul timpului nişte site-uri, am organizat sau moderat nişte evenimente, am mai vorbit pe la nişte conferinţe şi, pe lângă pasiunea mea pentru artă /arte (îndeosebi literatura, desigur), îmi place să cred că mă ocup în general de comunicare.

- Spuneaţi într-un interviu mai vechi că românii nu ştiu să vândă cărţi. Dvs ştiţi? Care-i reţeta? Cum reuşiţi?

- Discuţia din acel interviu era ceva mai complexă, spuneam că nu există foarte mulţi oameni pricepuţi în zona de marketing şi de vânzare în acest domeniu, iar de multe ori promovarea (cu orice bune intenţii ar fi) se face în gol, nevizând un public cu un oarece potenţial interes pentru un anumit titlu / colecţie / autor şamd.

Nu ştiu neapărat să vând cărţi, doar că am o oarecare experienţă privind promovarea, şi, poate mai important, mi-am dat mai mult interesul. Pentru că nu scriu nici pentru mine (altfel mi-aş ţine manuscrisele la sertar) şi nici pentru mesele unde se adună scriitorii după ce publică, pentru a vedea care ce şi unde şi cum şi a se făli cu un ISBN. Eu tot timpul am căutat publicul.

De aceea m-am ocupat de promovarea primului meu roman, SONI, care a ajuns la a III-a ediţie acum. Fără reţete, doar cu idei multe şi entuziasm.

- Cu promovarea pe care v-aţi programat-o singur aţi reuşit să vindeţi două tiraje din romanul "Soni", apărut iniţial la Editura Tritonic, din care "Ziarul de duminică" a publicat un amplu fragment în urmă cu trei ani. Iată că romanul a ajuns la a treia ediţie, revăzută, la Polirom. Aţi declarat că aţi modificat complet finalul. În ce constă îmbunătăţirea?

- În simplitate şi coerenţă. Dacă există ceva ce i-a lipsit primei ediţii (sau primelor două, să zicem, a doua a fost doar puţin corectată), despre asta cred că am putea să vorbim şi nu numai legat de final. Eu am trimis în 2008 la editură un draft (aveam un contract de respectat), pe care nu apucasem să-l revizuiesc cum trebuie, şi se simţeau ruperile între pasaje datorită perioadelor de timp diferite în care am scris, uneori graba (mai ales spre final), uneori lipsa de experienţă în anumite construcţii sau chiar prin introducerea nenumăratelor trimiteri spre muzică, film şi alte cărţi, ce nu îşi aveau neapărat locul.

- Cum e promovarea online?

- Mai grea decât pare, de neînţeles pentru alţii, dar cea mai utilă formă de comunicare cu publicul, atâta timp cât ştii s-o "mânuieşti". Motivul principal pentru care scriitorii tineri reuşesc să ajungă la cititori, iar metodele "tradiţionale" (cenacluri, chiar şi ateliere online) sunt în sfârşit înlocuite, laolaltă cu interesele care erau în spatele lor, zâmbetele forţate şi ipocrite, urări de bine dulci sărutări de multe ori pe dosuri.

- Vă socotiţi un profesionist al marketingului?

- Nicidecum. Un pasionat.

- Sunteţi activ pe blog, iniţiator al mai multor site-uri culturale. Ce rol acordaţi acestui domeniu cultural?

- În ultimii ani, doar de asta m-am ocupat. Nu ştiu cum şi de ce, dar a fost principala mea prioritate. Am încercat să găsesc o metodă de a crea nişte comunităţi şi reviste literare îndeosebi, prin care să încercăm promovarea cărţilor şi a autorilor lor. Fie că au fost evenimente (Ringul de Vorbe sau Clubul de lectură, continuate apoi pe net), fie site-uri de specialitate (Rocultura, Boomlit, Hyperliteratura.ro), zic eu că s-au făcut multe lucruri bune în online pentru cultură (desigur, nu doar din partea mea), având în vedere că alt "suport media" nu facilitează deloc domeniul.

- Vă socotiţi poet sau prozator? Pentru primul dvs volum de versuri aţi luat şi un premiu. Ce vă este mai aproape de suflet?

- Premiile nu mă interesează foarte mult, nu prea am participat la multe, nu îmi doresc să îmi umplu CV-ul cu aşa ceva, ci cu titluri mai bune şi la fel de buni cititori.

În raportul dintre poezie şi proză, aleg mereu proza. Povestea. Am abandonat "calea" poeziei demult, din punct de vedere al publicării. Mai scriu, rar ce-i drept (şi o public online, nu aş mai vedea o carte tipărită de poezie, semnată de mine), dar citesc multă poezie.

Poezia a rămas ca un hobby, pe când proza e un job (de vis).

- Aflu de pe diferite postări pe net că deţineţi un portofoliu de zeci de videopoeme care au fost proiectate în diverse cluburi. E activitatea de club benefică, profitabilă unui scriitor, se poate conta pe ea?

- În niciun caz n-a fost vorba de vreun ban la mijloc în proiecţiile mele. A fost doar o cale (care afară se practică demult) pentru a-i da poeziei culoare şi a aduce-o în cercuri în care n-ar fi avut probabil ce căuta, cum ar fi cluburile. Apoi videopoemele au fost înlocuite de trailere de carte (chiar sunt primul autor care a avut un astfel de video-trailer pentru un roman, şi tot de SONI e vorba, în 2008), experimente video, documentare (care, cu ajutorul traducerii, au ieşit şi prin afară, în Cehia şi Germania) şi altele.

Dacă nu ne gândim la partea materială a cuvântului "profitabil", ci la beneficiile pe termen lung, mai ales la vizibilitate, atunci da, este profitabilă pentru un scriitor această activitate.

- Există un public anume căruia i se adresează cărţile dvs, date fiind subiectele - tineri debusolaţi şi droguri?

- În primul rând, îmi pare rău că nu mi-aţi citit cărţile, subiectele "corecte" (sau mai corect spus) ar fi fost o tânără pe moarte (debusolarea ar avea o cauză, şi nu ea ar fi cauza) şi al doilea libertatea, nu drogurile (unde nu este vorba nicicum despre tineri).

Cât despre public, nu am în minte niciodată ceva anume. Nici când scriu, nici după, când mă mai ocup uneori ca titlurile mele să devină puţin cunoscute. Publicul găseşte cărţile, iar din ce am cunoscut eu până acum despre el, este unul tânăr şi foarte tânăr, un public deschis, pregătit să fie şi deranjat, pălmuit, nu doar care citeşte ca să treacă timpul la mare sau în metrou.

- Ce ar trebui făcut pentru ca tinerii să se apropie mai mult de literatură? Sau credeţi că e o percepţie greşită că se citeşte puţin?

- Să se scrie mai multe cărţi pentru tineri. Despre tineri. Este probabil şi motivul pentru care romanul SONI a fost atât de îndrăgit de liceeni, studenţi şamd. Cu subiecte interesante, cu probleme din secolul ăsta sau de ce nu din cel viitor, în limbajul lor şi, mai ales, la viteza cu care ei trăiesc (/trăim) în acest secol nebun.

Eu cred că tinerii ar citi foarte mult, dacă ar avea mai multe astfel de cărţi. Nu cred că citesc puţin, ci că sunt foarte greu de "prins". Pentru că au la dispoziţie atâtea metode de entertainment încât trebuie să vii cu ceva de-a dreptul năucitor pentru ca ei să-ţi deschidă cartea, în detrimentul unui film sau a unui joc pe calculator (exemplele pot continua). Dacă nu le dai ceva important, dacă nu îi mişti, dacă încerci să îi păcăleşti, s-a terminat.

Dar sigur, sunt tineri şi tineri şi oameni şi oameni. Iar a afirma că tinerii nu citesc ar însemna ceva atâta timp cât prin tramvaie am vedea babe răsfoind Balzac, nu mergând cu sacoşele de rafie să caute cele mai ieftine preţuri pentru mărar şi roşii, ca să supravieţuiască.

Discuţia este lungă şi nu ştiu dacă ne-ar duce undeva. Problema începe cu educaţia, din clasa I, când începi să urăşti şcoala şi clasa I (şi toate cărţile de care te loveşti şi îţi sunt băgate pe gât, nu descoperite). Şi se termină cu: am ce mânca mâine? Găsesc un job la măcelărie, deşi am terminat masterul în comunicare? Pe lângă astea, tot sistemul nostru de valori dat peste cap de cei care uită că unul dintre principalele roluri ale mass-media sunt cele de educare şi informare, nu propagandă ieftină, ţâţe şi buci.