CJ Sibiu investeşte 4 mil. lei în modernizarea unui muzeu

Autor: Laurentiu Cotu 02.10.2012

Consiliul Judeţean Sibiu a câştigat un proiect european în valoare totală de circa 4 mil. lei (aproape 900.000 de euro), din care în jur de 3 mil. lei (650.000 de euro) reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă, pentru modernizarea muzeului civilizaţiei populare tradiţionale din Dumbrava Sibiului.

Proiectul ''Crearea şi modernizarea infrastructurii de valorificare turistică a patrimoniului cultural al muzeului civilizaţiei populare tradiţionale din Dumbrava Sibiului", se va derula în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 - ''Dezvoltarea durabilă a turismului regional şi local, Domeniul major de intervenţie 5.1. - ''Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea, modernizarea infrastructurilor conexe''.

Perioada de implementare a proiectului este de 21 de luni, iar durata de execuţie a lucrărilor de 10 luni. Contractul de finanţare va fi semnat până la finalul acestui an, iar lucrările de execuţie vor fi demarate anul viitor.

Proiectul prevede refacerea a 6,5 km de alei pietonale, a sistemul de iluminat public în zona de acces în muzeu, precum şi a instalaţiilor electrice de împământare pentru iluminatul aleilor existente. Totodată, vor fi refacuţi peste 4 km de gard şi se vor monta sisteme de securitate şi supraveghere video.