Erste: BNR nu este gata să accepte deprecierea leului dincolo de 4,6 lei/euro

Autor: Razvan Voican 10.10.2012

Banca Naţională a semnalizat că nu este pregătită să accepte o depreciere a leului dincolo de 4,6 lei/euro şi ca atare a plafonat volumul operaţiunii săptămânale de injecţie de lichiditate la 6 mld. lei, comentează analiştii Erste Group. BNR a calculat ieri un curs de referinţă de 4,5642 lei, aproximativ la acelaşi nivel ca în cele două zile precedente, însă cotaţiile de pe piaţă reveniseră ieri după amiază la peste 4,57 lei/euro. Erste crede că BNR încearcă să limiteze slăbirea leului de teama creşterii inflaţiei care ar putea urca la 4,6% pe septembrie. Potrivit dealerilor, piaţa nu a mai fost la fel de impresionată ca în luna august de decizia BNR de a plafona suma pusă la dispoziţia băncilor la licitaţia repo, dobânzile la lei de pe piaţa monetară crescând foarte uşor. FMI a menţinut recomandarea ca banca centrală să nu mai intervină în favoarea leului decât pentru temperarea volatilităţii, iar mişcările BNR sunt în concordanţă cu această indicaţie. Rezervele valutare se ridicau la 32,4 mld. euro la sfârşitul lunii septembrie. Luna viitoare Finanţele au de rambursat obligaţiuni în euro de 794 mil. euro, însă este probabil să acopere această ieşire de fonduri în valută printr-o a patra emisiune de bonduri pe piaţa externă de la începutul acestui an.