British Airways a lansat un nou program de înregistrare în sistemul de rezervări online

Autor: Mirabela Tiron 10.10.2012

British Airways a lansat un nou program de înregistrare în sistemul de rezervări bilete de avion, prin care datele personale sunt salvate în sistem, astfel că viitoarele rezervări se pot face mai rapid.

"Când clienţii se loghează în sistem, informaţiile lor personale sunt introduse în mod automat pentru fiecare nouă rezervare făcută, eliminând astfel bătaia de cap pe care o presupunea de fiecare dată reintroducerea acestor informaţii de către client", potrivit oficialilor companiei.

Noua opţiune de înregistrare le permite clienţilor companiei aeriene să se înregistreze rapid în sistem, furnizându-şi doar numele, adresa de e-mail şi parola, sau să se logheze la contul existent de client înregistrat sau contul Executive Club, pentru a-şi rezerva bilete de avion.

O pagină specială, afişată după logarea în sistem, va furniza toate cursele aeriene ulterioare, oferindu-le astfel clienţilor acces rapid şi simplu la procesul de rezervare al biletelor, potrivit reprezentanţilor companiei.