Clienţii "furaţi" de POS-urile Raiffeisen îşi vor primi banii înapoi cu data de 5 octombrie

Autor: Ciprian Botea 10.10.2012

O bancă ai cărei clienţi au fost păgubiţi spune că returnarea banilor ar putea dura până vineri



Deţinătorii de carduri afectaţi de eroarea de procesare a plăţilor efectuate la POS-urile Raiffeisen Bank, în urma căreia li s-au retras din conturi sume de două-trei ori mai mari decât valoarea tranzacţiei, îşi vor primi banii înapoi în cont "în scurt timp", iar banii vor intra în conturi cu data la care au ieşit, respectiv 5 octombrie, au declarat reprezentanţii băncii.

"La aceasta ora toate tranzactiile eronate au fost corectate si banii au intrat sau vor intra in scurt timp in conturile titularilor. Banii vor intra în conturi cu data la care au ieşit din cont, vineri, 5 octombrie, astfel încât titularii conturilor să nu fie prejudiciaţi, cu alte cuvinte să nu apară ca datorând dobânzi sau comisioane pentru tranzacţiile înregistrate eronat."

Sute de posesori de carduri Visa care au efectuat plăţi la POS-uri ale Raiffeisen, indiferent de banca emitentă a cardului, în data de 5 octombrie s-au trezit cu conturile goale sau chiar cu sold negativ după ce tranzacţia a fost multiplicată de două sau chiar trei ori.

Eroarea a fost generată de sistemul informatic al procesatorului de carduri Euronet, care s-a mai aflat în mijlocul unui scandal privind o suspiciune de fraudă pe carduri la finalul anului trecut.

Raiffeisen lucrează de 10 ani cu americanii de la Euronet, unul dintre cei mai importanţi procesatori internaţionali de tranzacţii electronice şi susţine că astfel de incidente nu au mai avut loc. Au mai fost însă cazuri izolate în care aceeaşi tranzacţie a apărut de două ori pe extrasele de cont ale unor clienţi din cauza unor erori de soft.

Una dintre băncile cu poziţie importantă pe piaţa cardurilor le-a transmis sms-uri clienţilor pe ale căror extrase de cont a sesizat multiplicarea unor plăţi şi i-a informat că returnarea banilor traşi eronat de Raiffeisen ar putea dura chiar până vineri 12 octombrie. De asemenea, banca respectivă a precizat că nu ar fi fost vorba numai de tranzacţii realizate pe 5 octombrie.

"În urma unei erori de procesare Raiffeisen a transmis de mai multe ori la plată anumite tranzacţii din zilele trecute. Avem confirmarea că se vor regla automat până cel târziu vineri 12 octombrie", este mesajul transmis de banca respectivă.

În general, clienţii ar trebui să-şi verifice extrasele de cont cel puţin lunar pentru a verifica dacă apar astfel de incidente. Teoretic, băncile care au sisteme informatice solide se pot autosesiza atunci când o tranzacţie apare de două sau mai multe ori.

Numărul mare de clienţi afectaţi de problema din sistemul de POS-uri Raiffeisen se explică prin faptul că banca austriacă are instalate terminale de plată cu cardul în mai multe hypermarketuri importante precum Cora, dar şi în magazine de tip cash&carry cum este Selgros.

În total, Raiffeisen are peste 10.500 de POS-uri, fiind una dintre băncile cu cea mai extinsă reţea de acceptare a cardurilor.

Incidentul creat de sistemul Euronet scoate la iveală unul dintre neajunsurile externalizării de către bănci a acestui tip de serviciu. Pe de-o parte băncile obţine economii de costuri, dar pe de alta pierd controlul în astfel de situaţii şi înregistrează prejudicii de imagine fără a putea acţiona direct pentru remedierea cât mai rapidă a problemelor. Unele bănci mari de pe piaţa locală au menţinut în structura internă sistemul de procesare a cardurilor.

Astfel de probleme legate de procesarea plăţilor cu cardul făcute la comercianţi nu fac decât să afecteze încrederea clienţilor, mai ales că periodic sunt înregistrate diferite tipuri de incidente.

În decembrie 2011 mai multe bănci au blocat din proprie iniţativă cardurile mai multor clienţi din cauza unei mari suspiciuni de fraudă apărută pe fondul unei breşe de securitate în sistemul Euronet. Visa a lansat atunci o investigaţie, însă până în prezent nu a fost prezentată nicio concluzie, iar Euronet nu a explicat public ceea ce s-a întâmplat. În mintea clienţilor a rămas însă ideea că plata cu cardul implică totuşi un risc, breşa de securitate fiind confirmată inclusiv la nivelul Asociaţiei Române a Băncilor.

Pe de altă parte, bancherii şi cele două mari companii de carduri Visa şi MasterCard se plâng că românii îşi folosesc prea rar cardurile la magazin.