Două cărţi de Andrei Oişteanu/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica 12.10.2012

Andrei Oişteanu

Grădina de dincolo

Zoosophia

Comentarii mitologice

Editura Polirom

Eseul Gradina de dincolo propune o interesanta interpretare a basmului Harap Alb ca alegorie a initierii. Eroul parcurge un drum spiritual, de perfectionare si purificare, in care trece prin mai multe trepte de initiere - incercarile la care e supus -, iar la final atinge starea de initiat, reprezentata de incoronarea sa si casatoria cu fata lui Ros Imparat. Inzestrat cu puteri magice in mituri, religii sau superstitii, animalul apare intr-o varietate de ipostaze: parinte mitic, zeu sau mesager al zeilor, spirit al vegetatiei etc. Deopotriva eseu si mic dictionar, Zoosophia analizeaza tendinta omului de a asocia unor animale concepte morale, filosofice si religioase, fie prin imaginarea unor fiinte fantastice, fie prin exacerbarea calitatilor unor animale reale, ridicate la rang de simbol.

"Cele doua eseuri ale lui Andrei Oisteanu, absorbind o bibliografie intinsa si pline de observatii de profunzime si finete spirituala, se cuvin abordate atit ca demers teoretic, cit si ca realizare analitica. Cel dintii eseu - Gradina de dincolo -, dupa ce puncteaza pertinent traseul gindirii mitice de la ritualitatea spatiului sacru la mit si magie degradata, stabileste o baza de plecare intru totul justificata: «putem interpreta drumul si incercarile la care e supus Harap Alb ca fiind o alegorie a ritualului de initiere». Harap Alb reface calatoria catre Centrul spiritual-cosmic, in descendenta unor Rama, Ghilgames, Tezeu, Orfeu, Heracle. Toate elementele, aparent nemotivate, ale basmului-calatorie se stramuta astfel intr-un cod mitic, devenind teme initiatice, mijloace magice, formule incantatorii, scenarii rituale... Excelind in spiritul sintetic, Zoosophia ramine un studiu util asupra citorva fapturi mirific-hibride (vasiliscul, aspida, phoenixul, inorogul, simorgh-ul, pasarea Roc etc.)." (Dan C. Mihăilescu)

Andrei Oişteanu

Imaginea evreului în cultura română

Studiu de imagologie în context est-central-european

Editura Polirom

Ediţia a treia, revăzută, adăugită şi ilustrată.Volum distins cu Premiul Academiei Române, Marele Premiu al ASPRO, Premiul Asociatiei Scriitorilor Bucuresti, Premiul revistei Sfera politicii, Premiul Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, Premiul Fundatiei "Sara & Haim Ianculovici" (Israel)

Volumul prezinta originea, evolutia temporala si spatiala, supravietuirea sau disparitia cliseelor ce compun portretul fizic, profesional, spiritual, magico-mitic si religios al "evreului imaginar" in spatiul cultural romanesc. Este de asemenea analizat modul in care antisemitismul popular l-a influentat pe cel intelectual si politic, de la jumatatea secolului al XIX-lea pina astazi. Abordind tema din perspectiva si cu instrumentele antropologiei culturale, autorul reface portretul-robot al evreului imaginar si evalueaza diferentele dintre acesta si evreul real.

"Ma fascineaza cuprinsul cartii lui Andrei Oisteanu. Se vede imediat ca este altceva: tratarea decontractata a unei teme grave si delicate. Importanta si intr-un sens metodologic mai general (cum se construieste o imagine, adesea atit de diferita de modelul sau real), cartea ne invita sa ne regindim istoria, raporturile noastre cu ceilalti si cu noi insine." (Lucian Boia)

"O carte in chip urgent necesara. Nimeni nu era mai potrivit sa o scrie decit Andrei Oisteanu, cu rabdarea, precizia, echilibrul si umorul cu care ne-a obisnuit de multa vreme. Cititorul va petrece citeva ceasuri de lectura pasionanta si, daca e om intreg, va cadea pe ginduri…" (Andrei Plesu)

"Andrei Oisteanu si-a utilizat excelent eruditia. E o carte foarte valoroasa si necesara. Nimeni dintre cei interesati de istoria antisemitismului est-central-european, de nationalismul radical si de populismul etnocentric n-ar trebui sa o rateze." (Vladimir Tismaneanu, Times Literary Supplement)

"Andrei Oisteanu a compus o superba lucrare de cercetare care va servi ca o sursa fundamentala pentru viitoare lucrari privind radacinile culturale ale receptarii evreilor, nu numai in Romania, dar si intr-un context mai larg, est-central-european." (Alex Drace-Francis, East European Jewish Affairs)

"Este o carte foarte documentata si inteligent scrisa. E o analiza explicita a multor teme privind imaginea evreului, fiind o critica implicita a unei componente importante a culturii romane. Mai presus de toate, e o carte foarte curajoasa." (Moshe Idel, din prefata la editia americana, University of Nebraska Press, 2009)