Siemens pregăteşte o restructurare majoră pentru reducerea costurilor

Autor: Anca Dumitrescu 11.10.2012

Planul promovat de directorul general Peter Loescher vine în condiţiile în care grupul german este tot mai criticat că rămâne în urma unor companii concurente mai profitabile din Statele Unite şi Europa, precum General Electric şi ABB, în vânzarea de energie, transporturi, echipamente industriale şi servicii.

Detaliile planului de restructurare nu vor fi prezentate înainte de o conferinţă anuală a grupului, din 8 noiembrie.

Analiştii sunt îngrijoraţi că Siemens se concentrează prea mult pe creşterea veniturilor la 100 de miliarde de euro, neglijând concurenţa unor companii europene precum Koninklijke Philips Electronics şi Schneider Electric, într-un mediu economic dificil.

"Vom analiza cu atenţie operaţiunile ale căror profituri nu au confirmat aşteptările o lungă perioadă de timp. Vom lua măsuri specifice pentru eliminarea problemelor generate de profiturile insuficiente în anumite activităţi", a declarat Loescher.

Afirmaţia poate indica faptul că Siemens ar putea ieşi din anumite afaceri cu rezultate nesatisfăcătoare.

Diviziile cel mai puţin profitabile sunt cele din domeniul infrastructurii şi municipalităţilor, cu marje de 5% în trimestrul al treilea fiscal încheiat la 30 iunie.

Programul de restructurare va fi aplicat pe parcursul a doi ani.

Siemens, cel mai mare grup german în funcţie de vânzări, a devenit ţinta criticilor după ce o majorare a numărului de angajaţi a coincis cu scăderea cererii.

Grupul a angajat 23.000 de persoane în ultimele 15 luni, în timp ce economia mondială a avut o evoluţie nesatisfăcătoare.