Halloweenul le aduce câteva zeci de mii de euro în plus cluburilor şi hotelurilor din Capitală

Autor: Mirabela Tiron 21.10.2012

O parte din cluburile şi hotelurile din Capitală au pregătit ofer­tele pentru petrecerile sau mo­mentele tematice organizate cu ocazia Halloweenului, săr­bă­toarea de pe 31 octombrie împrumutată de la străini, care ar putea scoate din buzunarele bucureştenilor câteva zeci de mii de euro.

Cei mai mulţi jucători din turism vor cele­bra în avans acest moment, respectiv sămbăta şi duminica aceasta, dat fiind că evenimentul cade miercuri, chiar în mijlocul săptămânii.

Organizatorii anunţă dovleci luminaţi în geamuri, angajaţi costumaţi în diferite ţinute, spe­cialităţi culinare adaptate sărbătorii, cân­tă­reţi, formaţii, trupe de dans şi multe momente sur­priză. Deşi nu este o sărbătoare tradi­ţio­na­lă, Ro­mânia este considerată o destinaţie per­fec­tă pen­tru Halloween, dată fiind asocierea cu mitul lui Dracula. Anul trecut, publicaţiile The Irish Times şi The Telegraph chiar reco­man­dau Ro­mânia ca destinaţie pentru Halloween.

Halloween de "cinci stele"

Daniela Dumitrescu, directorul de mar­ke­ting al hotelului de cinci stele Radisson Blu din Ca­pitală, a spus că în cadrul hotelului, Hallo­weenul se va sărbători pe 28 octombrie, du­minică, când se va organiza un brunch te­matic, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut. Direc­torul de marketing al hotelului spune că se aşteaptă ca toate cele 200 de locuri ale res­tau­rantului să se ocupe, aşa cum a fost şi anul trecut.

În unele cluburi din Capitală petrecerea de Halloween are loc sâmbătă (pe 27 octombrie), dat fiind că în weekend cererea este mult mai mare decât în timpul săptămânii.

Sabin Lucaci, directorul de relaţii publice al celor trei cluburi El Comandate din Ca­pi­tală, a declarat că la petrecerea tematică de Hall­o­ween clienţii pot veni doar cu rezervare, intrarea fiind gratuită.

"Cred că se vor umple toate cele câteva sute de locuri din El Grande Comandante, El Co­mandante Primer şi El Comandante Junior. Vom avea DJ şi multe surprize cu ocazia acestei petreceri", a declarat el, fără să dea un răs­puns legat de cât crede că va cheltui în medie un client.

4.000 de locuri în centrul vechi

În restaurantele şi puburile din centrul istoric al Capitalei sunt 4.000 de locuri dis­po­ni­bile. Halloweenul ar putea genera încasări de 90.000 de euro dacă în medie un client ar lăsa 100 de lei pe noapte şi s-ar ocupa toate locurile, po­trivit estimărilor ZF.

Sunt şi cluburi care percep taxă de intrare. În clubul Hard Rock Cafe din parcul He­răs­trău se organizează pe 31 octombrie o pe­tre­cere tematică, preţul biletului de intrare fiind 25 de lei, potrivit unui reprezentant al clubului.

"Anul trecut la petrecerea de Halloween au fost peste 300 de persoane", a spus un re­pre­zentant al clubului, cu o capacitate de 400 de persoane.

Şi hotelierii de la mare îşi promovează oferta de Halloween

Nu doar jucătorii de turism din Capitală vor să atragă mai mulţi clienţi cu această ocazie, ci şi cei de la mare.

Hotelul Iaki, deţinut de Gheorghe Hagi, a pre­gătit un pachet special ce include un sejur în pe­rioada 25 octombrie-1 noiembrie, preţul de cazare fiind de 50 de euro pe noapte pe camera dublă.

"Până acum avem 20 de rezervări, atât per­soane care au solicitat cazare, cât şi per­soane care vin doar pentru petrecere. Aştep­tăm în jur de 100 de oameni cu ocazia acestei petreceri", a declarat Evelina Grătianu.

Halloweenul în SUA, o sărbătoare de 8 miliarde de dolari

Halloweenul va fi sărbătorit pe 31 octombrie de 170 milioane de americani, ceea ce înseamnă încasări semnificative pentru retaileri, dar nu numai.

Petrecăreţii se vor îmbrăca în vrăjitoare sau vampiri şi vor cheltui aproape 8 mld. dolari, cu 17,5% mai mult decât anul trecut, potrivit unui sondaj comandat de o organizaţie de retaileri din Statele Unite.

După valoarea vânzărilor în SUA, Halloweenul este al optulea sezon comercial în SUA, mult în urma sărbătorilor de iarnă, care anul trecut le-au adus retailerilor încasări de 471,5 mld. dolari.

Vânzările de Halloween au fost de 6,9 mld. dolari în 2011, sub cele de Ziua Mamei, care au fost de 18,6 mld. dolari, sau Super Bowl, campionatul anual de fotbal american, care a adus încasări de 11 mld. dolari.