Iskos, Cosmote: Consumul de date creşte cu peste 140% în oraşe

Autor: Adrian Seceleanu 23.10.2012

Cosmote a obţinut la licitaţia ANCOM toate blocurile de frecvenţă de care are nevoie pentru dezvoltarea businessului de voce şi lansarea de servicii 4G, afirmă directorul tehnic al Cosmote.

Consumul de servicii de date mobile din reţeaua Cosmote a crescut de la an la an cu o rată de 130 - 140%, o mare parte din trafic fiind generată de accesul la conţinut video şi la reţeaua socială Facebook, a declarat într-un interviu pentru ZF Lampros Iskos, Chief Technical Officer al companiei.

Cea mai mare parte a traficului este realizată de clienţii din mediul urban, însă consumul a început să crească şi în mediul rural, a spus Iskos, fără a oferi detalii. "Traficul de date în zonele rurale a început să crească, dar rata este mai mică decât în oraşele mari. În oraşele mari avem zone unde creşterea medie este mai mare de 130 - 140%, dar vedem şi apariţia multor servicii noi, dar şi mai multe tipuri de utilizatori. Mare parte a traficului este video, Facebook este una dintre cele mai accesate aplicaţii, Dolce Mobile TV, de asemenea."

Creşterea consumului de date vine inclusiv pe fondul creşterii numărului de clienţi din România care utilizează smartphone-uri şi tablete. În acest an, Samsung România estimează că piaţa smartphone va creşte la un milion de unităţi faţă de 600.000 în 2011. Potrivit celor mai recente date ale arbitrului telecom, la finele anului trecut existau 3,75 de milioane de abonamente la servicii de internet pe mobil faţă de 2,57 milioane la finele anului 2010.

Directorul tehnic al Cosmote afirmă că operatorul şi-a planificat dezvoltarea reţelei ţi­nând cont de o asemenea evoluţie a pieţei. "Traficul de date în reţeaua noastră creşte semnificativ, am înregistrat o creştere de 130 - 140% de la un an la altul, dar într-un mod controlabil şi corespunzător estimărilor noastre. Nu am trecut prin experienţele altor ţări precum Olanda, în care reţeaua nu a fost pregatită să susţină volumul de trafic înregistrat, strategia nefiind aliniată între politicile comerciale şi nivelul de dezvoltare al reţelei. Această nealiniere, în urma căreia unii operatori au anunţat beneficii extraordinare pentru client, dar fără ca reţeaua să fie pregatită să le suporte, s-a soldat cu o experienţă neplăcută pentru utilizatori, care au primit servicii de slabă calitate. În concluzie, cheia este să poţi să controlezi produsele şi serviciile pe care le lansezi pentru a-ţi păstra clienţii mulţumiţi, iar în paralel să aloci fondurile adecvate pentru investiţiile necesare ca reţeaua să suporte respectivele servicii."

Cosmote, numărul trei pe piaţa locală de telefonie mobilă, a investit în acest an zeci de milioane de euro în infrastructură pentru a extinde acoperirea serviciilor de voce şi date şi pentru a mări viteza maximă pentru descărcarea datelor la 43,2 Mbps în 74 de oraşe.

Compania pregăteşte şi lansarea serviciilor 4G după ce a obţinut la licitaţia organizată de statul român în această toamnă mai multe blocuri de frecvenţe în benzile de 800, 900, 1800 şi 2600 MHz, în schimbul unei sume de 180 mil. euro, care va fi achitată până la jumătatea anului viitor. A câştigat Cosmote toate blocurile necesare pentru a lansa 4G? "În urma licitaţiei, Cosmote România are toate premisele să se dezvolte în era 4G; am reuşit să obţinem toate blocurile de frecvenţă pe care le vizam şi, în acelaşi timp, să ne păstrăm ceea ce aveam, astfel încât să ne continuăm creşterea businessului pe zona de voce. (...) Reţeaua este pregătită pentru tehnologia LTE. Lucrăm la întreaga reţea, de la partea de acces până la cea principală (core) iar lansarea va avea loc când ANCOM va elibera frecvenţele necesare."

Când vor avea parte utilizatorii de servicii 4G la vitezele maxime permise de tehnologie, de 100 Mbps? Când toate benzile de frecvenţă vor fi pe deplin disponibile, în aprilie 2014, sugerează Iskos. "LTE este un serviciu mai robust decât cel 3G, pentru că este proiectat pentru traficul de date. Tehnologia LTE nu este deci un hibrid voce-date aşa cum este 3G, dar pentru ca serviciile 4G să fie eficiente şi pentru ca utilizatorii să observe o diferenţă trebuie să avem liber spectrul necesar."

Ce investiţii va face compania în următorii ani? "Investiţiile în reţea sunt în concordanţă cu strategia noastră şi cu planul de afaceri al companiei pentru următorii 5 ani, prin urmare investim la nivelul în care suntem încrezători că rezultatele vor fi cele dorite", a spus Lampros Iskos, fără a oferi alte detalii.

Acţionarul majoritar al Cosmote România este grupul elen OTE. La rândul său, grupul OTE este controlat de Deutsche Telekom, una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume.

Întrebat dacă operatorul are în vedere externalizarea unor activităţi ale departamentului tehnic către producători de echipamente - cum este cazul acordurilor Romtelecom - Ericsson şi Vodafone - Huawei, Lampros Iskos a afirmat că aceste posibilităţi sunt analizate, însă orice pas de acest tip va fi făcut cu prudenţă. "Vom căuta oportunităţi de externalizare, dar numai în condiţiile în care acest lucru nu afectează calitatea serviciilor pe care le oferim. Acest aspect este foarte important pentru noi, pentru că am văzut situaţii în trecut, în care unii operatori au externalizat aproape toate serviciile, furnizorul însă nu a avut capacitatea să se ridice la standardele necesare, şi le-a fost foarte dificil să revină la situaţia iniţială. Ca să alegi această opţiune, trebuie să ai siguranţă şi garanţia că partenerul respectiv întruneşte rigorile şi standardele pe care compania ta le asigură în prezent. Dacă în situaţia în care ai, spre exemplu, 100 de angajaţi care exercită o anumită activitate şi îi externalizezi iar serviciul nu funcţionează, trebuie să o iei de la capăt, să recrutezi, să formezi oamenii şi să restabileşti procesul din nou. Ceea ce nu este uşor. Prin urmare, trebuie să ai încrederea că furnizorul pe care îl foloseşti are recomandările şi capabilităţile necesare să furnizeze respectivele servicii, la cele mai înalte standarde. Îţi asumi un risc, până la urmă."

Lampros Iskos coordonează o echipă de aproape 400 de oameni.