Ponta emite ordine ca ministru:Două institute medicale revin la forma de gestiune anterioară lui Boc

Autor: Alexandru Moise 24.10.2012

"Domnul prim-ministru a semnat, în calitate de ministru interimar al Sănătăţii, două ordine. Unul pentru Institutul de boli cardio-vasculare din Târgul Mureş, care reorganizează actualul centru în institut din nou, dându-i autonomie financiară şi control asupra modului în care sunt gestionate fondurile institutului. Acelaşi lucru este emis într-un alt ordin şi semnat de prim-ministru pentru Institutul de gastroenterologie de la Iaşi", a anunţat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.

El a precizat că fiecare dintre cele două institute va avea un manager care va participa la negocierea, stabilirea şi fundamentarea bugetului instituţiei medicale pe care o conduce. De asemenea, cele două institute vor avea bugete evidenţiate separat pentru a se cunoaşte exact care sunt sumele alocate şi cheltuielile necesare funcţionării.