Ogilvy România: În 2013 ţintim statutul de hub digital pentru pieţe din Europa de Vest, Africa de Sud şi America de Nord

Autor: Andreea Mindrila 24.10.2012

Manuela Necula, CEO al grupului de comunicare Ogilvy România, unul dintre cele mai mari de pe piaţa locală, estimează că business-ul pe care îl conduce va continua să se dezvolte în acest an pe zona digitală, creşterea în această direcţie fiind confirmată de câştigarea unor clienţi externi pentru care dezvoltă astfel de proiecte.

"Suntem încrezători din acest punct de vedere şi pentru 2013, an în care ţintim să atingem statutul de hub digital pentru pieţe din Europa de Vest, Africa de Sud şi America de Nord".

Ogilvy România este format din agenţii de creaţie, media, advertising, PR, iar Manuela Necula susţine că anul trecut aceste componente ale comunicării au avut evoluţii diferite, cunoscând două viteze: una moderat-optimistă în prima jumătate de an şi una care a trebuit să se acomodeze scăderii investiţiilor unora dintre clienţi, în a doua jumătate a anului.

"Businessul a crescut pe anumite componente, cum ar fi cea de digital şi BTL (organizare de evenimente, târguri, promoţii în magazine n. red.), s-a menţinut la nivelul lui 2010 în ceea ce priveşte advertisingul clasic şi a scăzut pe aria de expertiza PR".

În 2011 Ogilvy România a avut o cifră de afaceri de 62 milioane de euro, în uşoară scădere comparativ cu anul anterior. CEO-ul grupului de comunicare spune că economia românească trebuie privită în contextul măsurilor de austeritate luate în 2010 şi în plus trebuie să se ţină cont şi de realităţile economice europene. Astfel, Manuela Necula explică de ce o parte dintre clienţii grupului şi-au redus sau şi-au reorientat investiţiile de marketing, adaptându-se condiţiilor concrete ale pieţei sau strategiei stabilite de headquarter.

Proiecte digitale pentru străinătate

Pe plan local, jucătorii din industria de comunicare au fost nevoiţi să diminueze bugetele alocate pentru marketing şi comunicare, fiind obligaţi să ia aceste măsuri că urmare a scăderii puterii de cumpărare a românilor. Din cauza situaţiei dificile din piaţă, bugetele pe care românii le-au alocat pentru consum au scăzut considerabil, acest fapt reflectându-se direct în încasările companiilor.

Totuşi, Manuela Necula susţine că în acest an portofoliul Ogilvy s-a extins.

"Anul acesta am reuşit să adaugăm în portofoliu clienţi din industria farmaceutică (Pfizer, Romastru), procesarea cărnii (Caroli Foods - brandul Campofrio) şi am câştigat implementarea unei serii de proiecte digitale pentru pieţe ca UK, Germania, Franţa, Africa de Sud, pentru branduri internaţionale precum IBM, Nestle, Motorola, Barclays, Astra Zeneca, UPS, Mattel, Transparency International".

Unul dintre proiectele importante pe care Ogilvy le-a finalizat în acest an a fost lansarea unei noi mărci de vodka, un proiect în care echipa a fost implicată în cercetările de piaţă, dezvoltarea numelui, poziţionării şi campaniei de comunicare.

Manuela Necula este de părere că una dintre tendinţele pe piaţa de publicitate este aceea că vocea consumatorilor se face tot mai mult auzită prin intermediul mediului digital, iar brand-urile sunt interersate să o asculte deoarece deciziile de cumpărare ale clienţilor sunt influenţate foarte mult de informaţiile din online.

"Comportamentul consumatorului actual - modul său de interacţiune cu brandurile, este diferit de cel din urmă cu câţiva ani, ca urmare a schimbărilor pe care le-a adus în viaţa noastră prezenţa din ce în ce mai puternică a mediului digital".

Eforturile de comunicare se concentrează pe brandurile strategice

Pe de altă parte, spune Manuela Necula, companiile aşteaptă tot mai mult ca partenerii de comunicare (agenţiile de advertising, PR) să-şi aducă contribuţia la atingerea obiectivelor lor de business.

"A apărut nevoia mult mai acută a cuantificării contribuţiei comunicării în atingerea acestor obiective, iar atenţia acordata ROI (return on investment - eficineţa investiţiilor în comunicare) este mult mai mare".

Ea explică faptul că de obicei, clienţii solicită o soluţie la o anumită problemă de business, iar agenţiile au datoria să vină cu o strategie care să o rezolve. Eforturile de comunicare nu se mai disipează, spune Manuela Necula, ci se concentrează în spatele brandurilor strategice din portofoliu, care pot genera creştere.

"Mediul digital devine din ce în ce mai prezent şi, atunci când este abordat corect şi este bine integrat, îşi demonstrează tot mai mult contribuiţia valoroasa pe care o poate aduce în construcţia brandurilor".

Echipa s-a extins

Grupul Ogilvy este format din 120 de persoane (cifra nu include echipele firmelor de media), iar Manuela Necula spune că în ultimele luni, ca urmare a evoluţiei business-ului, au adăugat resurse umane noi, cu know how digital.

"În viitorul apropiat avem în vedere lărgirea echipei cu un procent semnificativ, majoritatea acestor resurse fiind de asemenea specializate în domeniul digital, cu precădere social media, web &mobile development".

CEO-ul Ogilvy România susţine că veniturile agenţiilor de strategie şi creaţie, de digital sau relaţii publice se calculează din ce în ce mai mult ca fee-uri anuale sau fee-uri de proiect, nu sub formă de comisioane aferente bugetelor tranzacţionate în numele clienţilor.

"Fee-urile de agenţie pentru 2011 au scăzut cu 10% faţă de 2010", spune Manuela Necula, fără a oferi însă date concrete.

Obiectivul principal al Ogilvy România este adaptarea permanentă a modelului de business la schimbările care au loc în comportamentul consumatorului, la noul mod în care acesta interacţionează cu brandurile, afirmă CEO-ul companiei.

Manuela Necula conchide spunând că în acest an contribuţia comunicării în atingerea obiectivelor de business a fost recunoscută public de către executivi ai unora dintre cele mai importante companii care activează pe piaţa românească.

"Lideri ai Cosmote/Romtelecom, Dacia, P&G, Ursus Breweries şi Dedeman au vorbit despre modul în care comunicarea a contribuit la obţinerea rezultatelor companiilor pe care le conduc, în cadrul campaniei de promovare a festivalului de eficienţă în publicitate, Effie".

Effie este o competiţie destinată industriei de advertising care premiază cele mai eficiente campanii publicitare din perspectiva rezultatelor de vânzări şi a obiectivelor de comunicare atinse şi depăşite.