O nouă promisiune: Podul Calafat-Vidin va fi inaugurat în primăvară. Ce avantaje va aduce transportatorilor?

Autor: Andreea Neferu 24.10.2012

Podul Calafat-Vidin, al doilea pod peste Dunăre între România şi Bulga­ria, ce ar urma să fie inaugurat în pri­măvara anului viitor, va aduce avantaje atât pentru transportatorii români, cât mai ales pentru cei străini, care vor reuşi astfel să scurteze cu cel puţin 200-300 de kilometri drumul dinspre vestul şi centrul Europei către Peninsula Balcanică, potrivit calculelor ZF. În prezent, transportatorii de mărfuri sunt nevoiţi fie să aştepte să treacă cu bacul în zona Calafat-Vidin, fie să meargă la podul de la Giurgiu pentru a traversa Dunărea şi a ajunge în Bulgaria.

"În primul rând, acest pod nu va ajuta doar transportatorii români, ci şi pe cei din UE sau din spaţiul extraco­munitar, care vor scurta drumul către Bul­garia, Turcia sau Grecia", a declarat Augustin Hagiu, consultant în transpor­turi. Transportatorii care vin dinspre vest şi care acum intră, spre exemplu, la Nădlac, parcurg peste 600 de kilometri până la Giurgiu, unde există pod peste Dunăre în relaţia cu Bulgaria. Odată cu inau­gurarea podului de la Calafat-Vidin, transportatorii ar putea parcurge de la Nădlac aproxima­tiv 400 de kilometri până la ieşirea din ţară.

Hagiu a mai spus că, în cazul trans­portatorilor care vin dinspre Con­stanţa sau Bucureşti, podul le va fi de ajutor pentru că nu vor mai nevoiţi să meargă către Nădlac pentru a ieşi spre Ungaria şi mai departe către vestul Europei. "Vor putea ieşi din Bulgaria către Serbia şi mai departe către ţări precum Italia, Franţa, Spania", a adăugat Hagiu.

Companiile prezente pe piaţa locală ar putea fi ajutate de acest pod să exporte către Peninsula Balcanică. Este cazul Avon România, cel mai mare retailer de cosmetice prin intermediul vân­zărilor directe.

"Această construcţie ne va ajuta în ceea ce înseamnă exportul de marfă, pentru că România este cen­tru regional de ambalare şi exportăm în Bul­garia, Albania şi Macedonia. Pe de altă parte, România este aprovizionată cu marfă din Polonia, pentru că acolo este centrul regional de producţie şi logistic Avon. Ruta noastră de transport nu va fi afectată în vreun fel de această inaugurare a podului, întrucât vorbim de zone geografice diferite: Polonia-Slo­vacia-Ungaria-România", a spus Ama­lia Precup, events & corporate PR spe­cialist în cadrul Avon România.

Cu toate acestea, deschiderea circulaţiei pe podul de la Calafat-Vidin ar putea aduce şi dezavantaje României, spun jucători din piaţa de logistică. "Pentru România va fi o reducere semnificativă a banilor în­ca­saţi pentru tranzit, pentru că se re­duce semnificativ numărul de km parcurşi pe teritoriul nostru de către transportatorii care tranzitează spre sud. Nu ştiu cât, dar sigur e sensibilă suma", a declarat Cătălin Olteanu, directorul general al firmei de logistică FM Logistic.

Podul va avea două benzi rutiere pe fiecare sens de mers, o linie de cale fe­rată, două trotuare şi o pistă pentru bi­ciclişti. Cel mai probabil, linia de cale fe­rată va fi utilizată însă doar pentru trans­portul de mărfuri. "Nu avem nicio con­venţie cu căile ferate din Bulgaria, deci nu putem vorbi de trenuri de pasageri care vor circula pe acest pod. (...) În cazul în care am introduce trenuri de pasageri, am analiza înainte dacă există cerere. Probabil acest tren va fi folosit de trenurile de marfă, Calafat fiind un punct intermodal", a spus Ştefan Roşea­nu, directorul general al CFR Călători.

Podul Calafat-Vidin va fi deschis în primăvara anului viitor, a anunţat ieri premierul bulgar Boiko Borisov, citat de Mediafax.

Deşi guvernul de la Bucureşti a trimis la începutul săptămânii o invitaţie la inaugurarea podului de peste Dunăre, până la urmă "inaugurarea" s-a transformat într-o vizită de lucru, la care a participat premierul Victor Ponta, omologul său bulgar, comisarul european pentru politică regională Johannes Hahn şI ministrul transporturilor şi infra­struc­turii Ovidiu Silaghi.

Costul construcţiei podului este estimat la circa 273 de milioane de euro, din care partea bulgărească plăteşte circa 225 de milioane de euro, iar restul revine statului român, potrivit informaţiilor care apar pe site-ul oficial al podului.

Firma constructoare a podului este FCC Construccion din Spania.

Podul a fost construit în parteneriat de statul bulgar şi statul român, este în întârziere cu circa doi ani faţă de termenul de finalizare estimat iniţial.

Dacă România a construit pentru infrastructura de acces pe pod cinci kilometri de cale ferată şi o staţie terminală pentru controlul comun al traficului şi taxare, bulgarii au avut de realizat podul feroviar şi rutier cu patru benzi, un terminal feroviar nou pentru mărfuri, şapte kilometri de cale ferată nouă şi patru noduri rutiere noi. Podul peste Dunăre între Calafat şi Vidin va avea un trafic estimat de 100.000 de vehicule în primul an de la punerea în funcţiune, urmând ulterior ca traficul să crească.

La începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, premierul Ponta a declarat că România a finalizat lucrările la podul Calafat-Vidin deşi Bulgaria susţine contrariul pentru a justifica întârzierea executării lucrărilor care îi revin, a afirmat premierul Victor Ponta, adăugând că "este la modă să dai vina pe altcineva", potrivit Mediafax.

Guvernul de la Bucureşti susţine că, în acest moment, lucrările proiectului aparţinând părţii române sunt finalizate în proporţie de 95%, din luna septembrie 2011. Aceeaşi sursă arată că termenul iniţial de finalizare al lucrărilor a fost decembrie 2010, însă "ca urmare a proiectului elaborat de partea bulgară pentru pod", diferit faţă de studiul de fezabilitate elaborat iniţial de proiectantul părţii bulgare, s-a impus reproiectarea inclusiv pentru obiectivul părţii române. Astfel, termenul de finalizare acceptat şi de Comisia Europeană a fost septembrie 2011 pentru partea română, iar pentru partea bulgară-inţial septembrie 2010 şi prelungit mai întâi în februarie 2012, apoi până în noiembrie 2012.

"În ceea ce priveşte lucrările executate de partea română, s-a impus suspendarea lor din cauza prelungirii termenului de execuţie pentru proiectul bulgar, neexistând posibilitatea de alimentare cu energie electrică a liniei catenare şi implicit a efectuării probelor aferente căii ferate. De asemenea, întârzierile părţii bulgare au condus la o creştere a valorii proiectului părţii române cu peste 5 milioane euro (aferente lucrărilor de conservare, organizare de şantier, paza, precum şi pentru prelungirea serviciilor de consultanţa), pe care partea română trebuie să le suporte din bugetul de stat", mai susţine Guvernul român.

Singurul pod peste Dunăre între Bulgaria şi România şi pe care se poate circula în prezent este cel de la Giurgiu-Ruse, care a fost finalizat în 1954.