Finanţele au lansat miercuri o emisiune de euroobligaţiuni pe 7 ani pe pieţele externe

Autor: Monica Juganaru 31.10.2012

Contactaţi de agenţia MEDIAFAX, reprezentanţii Ministerului Finanţlor nu au confirmat informaţiile.

Potrivit surselor citate, aranjorii sunt mandataţi să contracteze între 500 milioane de euro şi 1,5 miliarde de euro, în funcţie de randamentul obţinut.

Finanţele vizează un preţ de 3,75 puncte procentuale peste midswap, indicatorul de referinţă al pieţei, iar dacă costul se va situa sub acest nivel ar putea atrage suma maximă din intervalul menţionat.

Indicatorul midswap este în prezent la 1,36%.

Guvernul a mandatat recent Ministerul Finanţelor să lanseze o nouă emisiune de euroobligaţiuni pe pieţele externe de capital, în sumă de minimum 500 milioane euro şi maximum 1,5 miliarde euro, valoare care va fi stabilită în funcţie de condiţiile de piaţă.

Guvernul apreciază că finanţele publice vor fi protejate astfel de eventualele şocuri externe ce ar putea determina creşterea dobânzilor pe piaţa internă.

La începutul lunii noiembrie va ajunge la maturitate o emisiune de obligaţiuni denominate în valută de 793,8 milioane euro.

Cea mai recentă operaţiune derulată de România pe pieţele externe a avut loc la începutul lunii septembrie, când Finanţele au atras 750 milioane de euro prin redeschiderea emisiunii de obligaţiuni denominate în euro cu maturitatea în iunie 2018, titlurile având un randament de 5,15 %.

Ministerul Finanţelor a împrumutat în acest an 46,6 miliarde lei din piaţa locală. La această sumă se adaugă suma de 421,5 milioane de euro atrasă în octombrie, cele 750 milioane euro împrumutate la începutul lunii septembrie de pe pieţele externe şi 2,25 miliarde dolari prin emisiuni de titluri pe piaţa SUA.