Top trei greşeli făcute de manageri care au dus companiile pe pierderi: mărirea preţurilor şi a marjelor, lipsa de inovaţie şi incapacitatea de a adapta logistica

Autor: Ioana David 31.10.2012

Consultantul fiscal Dan Orenstein a identificat trei greşeli majore pe care managerii le-au făcut de la începutul crizei şi care au adus companiile pe pierderi. El a analizat cele mai mari 300 de companii şi bănci de pe piaţa locală, dintre care 27,6% sunt pe pierderi.

În opinia sa cele mai mari greşeli sunt:

  1. Mărirea preţurilor şi creşterea marjelor pentru a compensa scăderea vânzărilor. “Cu preţuri mărite, fără însă o restructurare a businessului, multe dintre acestea au trecut pe pierdere sau au continuat şi în 2011 să înregistreze pierderi. Au fost şi companii care deşi au mărit preţurile, au rămas profitabile pe termen lung datorită gradului mare de penetrare în piaţă şi dependenţei consumatorilor de produsele şi serviciile acestora.
  2. Lipsa de inovaţie în ceea ce priveşte produsele”, spune Dan Orenstein.
  3. Incapacitatea de a-şi adapta întreaga logistică la realităţile pieţei, “ajungând să înregistreze stocuri nevandabile şi o majorare de până la 100% a perioadei de recuperare a creanţelor de la clienţii lor”.