Care sunt temele noii echipe de management „privat“ ce a preluat conducerea Tarom

Autor: Mirabela Tiron 05.11.2012

Belgianul Christian Edouard Heinzmann, 59 de ani, numit recent în funcţia de CEO al Tarom de către consiliul de administraţie, spune că în următoarele trei luni compania aeriană de stat va avea un plan de redresare.

"Împreună cu membrii consiliului de administraţie vom propune un plan de administrare până la sfârşitul anului 2012, iar în următoarele trei luni vom avea şi un plan de redresare a companiei. Principalul obiectiv va fi cel asumat de întreaga echipă de management şi anume dezvoltarea unei strategii de eficientizare pe termen lung, care să asigure succesul sustenabil al companiei dincolo de durata mandatului", a spus Chris­tian Edouard Heinzmann, 59 de ani, numit în funcţia de CEO al Tarom. El îşi va începe activitatea pe 19 noiembrie.

Belgianul are o experienţă de peste 25 de ani în industria aviatică, inclusiv în restructurarea companiei aeriene a Luxemburgului.

Implementarea managementului privat la Tarom s-a finalizat odată cu numirea lui în funcţie, după ce proiectul debutase cu stângul. Primul manager "privat" anunţat la Tarom, austriacul Heinrich Vystoupil, s-a retras sau a fost respins la doar o săptămână după ce a fost selectat. În echipa de management a Tarom a intrat şi britanicul Michael Moriaty, numit de consiliul de administraţie în poziţia de director general adjunct, cu funcţia de chief financial officer. El are o experienţă de peste 33 de ani în managementul financiar din industria aviatică în Marea Britanie, SUA, Japonia, Thailanda, Bangladesh, Scandinavia, Olanda şi Columbia. Moriaty îşi va începe activitatea pe 12 noiembrie 2012, cu un contract pe un an.

Tarom a adunat în ultimii patru ani pierderi de peste 180 de milioane de euro, la afaceri anuale de 220 de milioane de euro, o mare parte din acestea fiind cauzate de mana­gementul defectuos şi de schimbările dese de directori, până acum numiţi politic.

Concluziile dintr-un raport al Corpului de Control al Primului-Ministru şi unul al companiei de consultanţă Roland Berger, văzut de Ziarul Financiar, arătau că Tarom trebuie să regândească reţeaua de rute pe care operează pentru a nu mai pierde bani, să exploateze eficient flota de avioane care în prezent este foarte eterogenă (aeronave din cinci familii diferite), să implementeze o politică de distribuţie eficientă prin care să valorifice toate canalele de distribuţie (inclusiv internetul) şi să reanalizeze procedurile prin care face achiziţiile publice.

"De două săptămâni citesc rapoartele Tarom. Se lucrează la diagnoza companiei", a spus Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Tarom.

Întrebat de ZF care sunt principalele probleme identificate la Tarom, el a spus că este prematur să vorbească despre aceste lucruri, dat fiind că nu are încă o imagine completă.

Din consiliul de administraţie (CA) al Tarom mai fac parte Valentin Macec, vicepreşedinte al CA la Tarom, care este consilierul ministrului transporturilor Ovidiu Silaghi, fostul astronaut Dumitru Prunariu, fostul ministru al mediului de afaceri Lucian Isar, Ciprian Ladunca, director financiar şi vicepreşedinte al Metlife Alico România, şi omul de afaceri Marius Ghenea, proprietarul magazinelor online PC Fun şi PC Garage. Ei vor avea un mandat de patru ani.

Consorţiul de firme care a recrutat manageri "privaţi" pentru consiliul de administraţie al Tarom este format din consultanţii de la PwC, head-hunterul George Butunoiu şi avocaţii de la David & Baias, mandataţi de Ministerul Transporturilor.