Un român de 32 de ani a investit 80.000 de euro într-o cafenea în apropiere de Universitate

Autor: Cristina Roşca 08.11.2012

Traian Ispasiu (32 de ani), un antreprenor român cu experienţă de şase ani pe piaţa cafenelelor, a investit 80.000 de euro într-o cafenea pe Şoseaua Pache Protopopescu, numărul 25. Cafeneaua Tabiet aflată la zece minute de mers pe jos de Universitate este cea de-a treia unitate a lanţului Tabiet, după cea din zona Avrig şi cea din Herăstrău.

Investiţia de 80.000 de euro a fost realizată cu fonduri proprii (30.000 de euro) şi fonduri de la agenţia pentru IMM-uri (50.000 de euro). Banii de la agenţia pentru IMM-uri au fost folosiţi pentru achiziţia de echipamente în noua locaţie.

Românul a intrat în acest business în 2006 când a deschis unitatea din zona Avrig. Ulterior, a mai deschis două locaţii - în Drumul Taberei şi Centrul Vechi - ambele vândute ulterior.

În locaţiile Tabiet clienţii pot cumpăra atât cafea gata prajită (vrac) cât şi produse din cafea, fresh food and drinks. "Ideea mi-a venit în urmă cu un an când mi-am dat seama că deşi în România nu există o cultură a cafelei, românii consumă cafea şi sunt dornici să experimenteze", spune antreprenorul. El mai spune că locaţiile din Avrig şi Herăstrău au o cifră de afaceri anuală de 500.000 de euro. Pe site-ul Ministerului de Finanţe ultimele date disponibile sunt aferente anului 2009, când businessul era de 375.000 de lei (circa 90.000 de euro).

Înainte de a se lansa în businessul cu cafenele românul a deţinut de la 23 de ani un service auto.