Sistemul bancar a rămas pe pierdere în T3, activele aproape au îngheţat

Autor: Razvan Voican 11.11.2012

Cele 41 de bănci de pe piaţă au cumulat un rezultat negativ după nouă luni din acest an, chiar dacă în ameliorare faţă de pierderea de 192 mil. euro înregistrată pe semestrul I.

Potrivit datelor publicate de Banca Naţională, sectorul bancar avea la sfârşitul lunii septembrie o rentabilitate negativă a capitalului (ROE) de 0,34%, faţă de 0,96% la sfârşitul lunii iunie. Rentabilitatea activelor a fost de -0,04%.

Menţinerea sistemului pe minus nu este surprinzătoare, în condiţiile în care BCR şi BRD, primele două bănci după active, au raportat pierderi pe trimestrul al treilea.

Băncile continuă să resimtă creşterea ponderii creditelor neperformante, care a ajuns la 17,34% la sfârşitul lunii septembrie, cu peste trei puncte procentuale mai mult decât în urmă cu un an. Totuşi, viteza de creştere a acestui indicator esenţial al calităţii portofoliilor de credite s-a atenuat în ultimele două trimestre, în perioada iulie - septembrie fiind consemnat un plus de 0,6 puncte procentuale.

Creşterea ratei neperformantelor a devenit din ce în ce mai vizibilă, în condiţiile în care producţia de credite noi a rămas foarte slabă, iar multe bănci au trecut la vânzarea de pachete de credite pe care nu le mai pot recupera, ajustându-şi în mod deliberat soldurile.

În aceste condiţii, sistemul bancar a încheiat trimestrul al treilea cu active de 373,5 mld. lei (circa 82,5 mld. euro), avansul faţă de nivelul din semestrul I fiind de numai 0,7%. Exprimate în euro, activele bilanţiere totale au scăzut cu peste un miliard de euro în T3, în contextul în care leul s-a depreciat cu 1,8% în raport cu euro în intervalul respectiv.

La nivelul ultimului an activele sistemului bancar au crescut cu aproximativ 8,5% în lei, asigurându-şi o minimă creştere în termeni reali, însă nu atât pe seama avansului creditării, cât prin majorarea portofoliilor de titluri de stat.

La nivelul capitalizării băncilor trimestrul al treilea nu a adus schimbări, solvabilitatea medie a sistemului menţinându-se la 14,6% pentru al treilea trimestru la rând.

De asemenea, raportul credite/depozite a rămas la circa 120,6%, băncile nereuşind să îmbunătăţească gradul de acoperire a creditelor acordate de depozite atrase de la clienţi în pofida presiunilor cu care se confruntă din partea băncilor-mamă în sensul creşterii autonomiei la nivelul surselor de finanţare.