Altex, Cel.ro, Oktal.ro şi Orange intră în campania de reduceri de Black Friday

Autor: Adrian Seceleanu 19.11.2012

Orange, numărul unu pe piaţa locală telecom, Altex - cel mai mare retailer electro-IT local, şi magazinele IT&C online cel.ro şi oktal.ro sunt cele mai recente nume de pe lista companiilor care au anunţat că vor desfăşura campanii de reduceri ale preţurilor în jurul datei de 23 noiembrie - când are loc evenimentul de shopping "Black Friday". Un eveniment de shopping importat din SUA, "Black Friday" marchează intrarea în sezonul de cumpărături de iarnă prin reduceri semnificative ale preţurilor timp de o zi pentru mai multe produse.

Orange, numărul unu pe piaţa locală telecom, va desfăşura exclusiv on­line în perioada 19-25 noiembrie, o campanie denumită "black week" pe www.orange.ro, prin care "sute de tipuri de produse" vor avea preţuri reduse cu până la 90%, potrivit unui anunţ al operatorului.

"Timp de 7 zile, vizitatorii paginii www.orange.ro îşi pot cumpăra din magazinul online telefoane, tablete şi laptopuri cu o reducere de până la 90%, alături de un nou abonament sau cu prelungirea celui existent. De asemenea, vor putea alege dintr-o gamă largă de accesorii şi gadgeturi precum căşti Bluetooth, carduri micro-SD, huse, rucsacuri, camere foto, GPS-uri, HDD-uri etc. Produsele vor avea până la 90% reducere şi vor putea fi achizi­ţionate exclusiv online, în limita stocului disponibil, de către vizitatori, indiferent dacă sunt sau nu clienţi Orange", potrivit Orange.

"Am vrut să ducem conceptul de Black Friday mai departe şi să le oferim tuturor vizitatorilor posibilitatea de a-şi alege produse la reducere pe durata întregii săptămâni", a declarat Ana Niculae, online division manager în cadrul Orange România.

Altex România, cel mai mare retailer de electronice, electrocasnice şi produse IT din România după cifra de afaceri, se aşteaptă la vânzări de 5 mil. euro pe data de 23 noiembrie, când va avea loc evenimentul de shopping "Black Friday", potrivit unui anunţ al companiei. Vânzările ar urma să fie cu 10% mai mari decât în anul precedent.

"Ne aşteptăm la vânzări care să depăşească 5 milioane de euro de Black Friday, pe 23 noiembrie. Am pregătit oferte de până la 50% şi chiar până la 70% reducere la unele produse care fac parte din familii de maxim interes pentru consumatori", a declarat Dan Ostahie, preşedinte şi CEO al Altex. Echipa Altex a pregătit oferte pentru toate categoriile de produse: IT, televizoare, electrocasnice mari, smartphone-uri, electrocasnice mici, entertainment şi gaming. "(…) suntem cu adevărat pre­gătiţi pentru această zi, pentru că avem cea mai mare disponibilitate a stocurilor", a spus Răzvan Popescu, director de vânzări al Altex. "Ne aşteptăm ca valoarea medie a facturii pentru data de 23 noiembrie să se situeze în jurul valorii de 2.700 lei", a adăugat el. Echipa Altex România se aşteaptă la o creştere de 10 ori a traficului din magazine şi de 7 ori a celui online în ziua de 23 noiembrie 2012.

Retailerul cel.ro, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţă, a pregătit reduceri semnificative pentru mai multe echipamente şi este gata să facă faţă şi unui trafic pe site de 10 ori mai mare, a declarat pentru ZF Tiberiu Pop, directorul general al companiei.

"Promoţii vor fi la toate categoriile de produse, dar în principal la laptop-uri, tablete şi televizoare LED. Discount-urile la produsele aflate în promoţie vor fi de până la 80%, având stocuri de câteva sute de bucăţi la majoritatea reperelor. Vom avea câteva lap­topuri cu reducere de 1.000 ron şi televizoare cu până la 1.500 ron", a spus Pop. "Reducerile vor începe de joi noaptea şi vor continua până la epuizarea stocului, iar promoţiile generale vor ţine până duminică. Sperăm ca prin participarea şi mediatizarea acestui eveniment să atragem în online şi clienţi care cumpără în mod tradiţional din offline şi care au acum datorită preţurilor mici un bun prilej să testeze acest tip de comerţ. Din punct de vedere al site-ului, credem că traficul pe care îl vom avea va fi de 3-4 ori mai mare decât într-o zi de vineri obişnuită, fapt ce nu cred că va provoca prea mari probleme serverelor", a mai spus şeful cel.ro.

Retailerul online oktal.ro va avea în promoţie aproximativ 20 de produse, pentru care reducerile vor fi în general de peste 50%, a precizat pentru ZF Dan Dumitrescu, Director General al magazinului online.

"Vor fi aproximativ 20 de produse, însă nu dorim să dezvaluim mai multe detalii (…). Cu siguranţă vor fi câteva modele de laptopuri, dar în ce priveşte celelalte categorii, vrem să le lasam clienţilor plăcerea de a le descoperi singuri în ziua respectivă. Discounturile vor fi semnificative - în general, peste 50%. Estimăm că în această zi vom avea un volum de vânzări de 20 de ori mai mare decât media zilnică a acestei perioade", a spus Dan Dumitrescu.

Anul trecut vânzările de Black Friday au fost de aproximativ 10 mil. euro, potrivit estimărilor de pe piaţă.