Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XLVIII). Sfinţii oraşului/ de dr. Alexandru Popescu

Un oraş religios

…pot fi consideraţi Bucureştii dacă avem în vedere numărul mare de străzi care poartă numele unor sfinţi - peste 20 - între care Sfânta Treime, Sfânta Vineri, Sfântul Andrei, Sfântul Anton, Sfântul Constantin, Sfântul Dumitru, Sfântul Elefterie, Sfântul Gheorghe, Sfântul Ilie, Sfântul Ioan, Sfântul Niceta, Sfântul Nicolae, Strada şi Intrarea Sfântul Sava, Sfântul Spiridon, Sfântul Ştefan. După cum se vede, acest "nomenclator" acoperă o bună parte a calendarului ortodox, fiind reprezentaţi unii dintre cei mai importanţi sfinţi ai săi.

Lipseşte însă o stradă care să poarte numele celui care este considerat drept patronul oraşului, Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov care, aşa cum au demonstrat pelerinajele care au loc, este cinstit cum se cuvine de credincioşii Bucureştilor. De fapt, avatarurile prin care au trecut moaştele acestui sfânt se împletesc cu însăşi istoria oraşului. Astfel, racla cu moaştele Cuviosului Dimitrie a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucureştilor de mai multe ori: în 1815, din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capăt epidemiei de ciumă, în 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, în speranţa opririi epidemiei de holera şi în 1827, în timpul lui Grigore Ghica, pentru ploaie. În timpul ocupaţiei de către armatele Puterilor Centrale a Capitalei în Primul Război Mondial, soldaţii bulgari au încercat să scoată din oraş racla cu moaştele sfântului, fiind opriţi de intervenţia chiar a comandantului militar al Capitalei, generalul Mackensen care şi-a dat seama ce repercusiuni ar avea acest act pentru moralul locuitorilor Capitalei.

Străzi şi sfinţi

De fapt, numărul de străzi care poartă numele unor sfinţi se datorează faptului că ele au preluat numele unor biserici care se aflau în cuprinsul lor. Dintre străzile şi pieţele cu obiective cuprinse pe Lista monumentelor istorice amintim: Sfântul Sava, Sfântul Ştefan, Sfinţii Apostoli, Sfântul Elefterie. Este vorba de biserici, dar şi imobile construite la sfârşitul secolului XIX-începutul secolului XX, renovate în diferite perioade. Între acestea, se află case în care au locuit o serie de personalităţi, precum "Casa Cerchez" în Piaţa Sfântul Ştefan, Casa actorului V. Maximilian în Str. Sfântul Elefterie.

În acelaşi timp, fiecare din aceste străzi îşi are o istorie proprie care, de asemenea, se împleteşte cu aceea a oraşului, încă din perioade destul de îndepărtate.

"Biserica de jurământ"

…este numele de început al bisericii aflate pe Strada Sf. Dumitru, construită în secolul XVII, cunoscută şi sub numele de Biserica de Jurământ. Aşa cum arată istoricul Bucureştilor Ionescu Gion, se numea astfel pentru că aici se făceau jurămintele solemne în cazul unor procese, în faţa preoţilor şi a funcţionarilor domneşti. Cei care jurau strâmb riscau să atragă afurisenii şi blesteme preoţeşti. Aşa cum arată un alt istoric al Capitalei, Dumitru Pappasoglu, de această stradă se leagă cel mai mare dezastru care s-a abătut asupra Bucureştilor, incendiul din ziua de Înviere, 23 martie 1847, pornit de la o casă aflată aici, extinzându-se până la Curtea veche şi marginea de atunci a oraşului, barierele Vergului şi Iancului. În ciuda eforturilor pompierilor, coordonate de însuşi domnitorul Gheorghe Bibescu, focul a durat 24 de ore şi a distrus peste 200 de clădiri, case, biserici, prăvălii hanuri. Însuşi Anton Pann consemnează acest eveniment: "În două ceasuri ard mii de case,/ Toate cenuşe se prefac, cad/ Tot Bucureştiul se înflăcărase/ Căzuse parcă întregul iad".

"Unul din cele mai frumoase locuri din Bucureşti"

Strada Sf. Elefterie îşi trage numele de la biserica Sf. Elefterie Vechi, care, aşa cum reiese din planul întocmit de austriacul Franz Joseph Sulzer în 1781, se afla pe o insulă formată la despărţirea a două braţe a Dîmboviţei. Tot aici se găsea una din marile mori ale oraşului. O serie de călători străini menţionează pitorescul zonei. Astfel, vienezul von Strurmer (1817) îl considera "unul din cele mai frumoase locuri din Bucureşti", iar francezul Ulysse de Marcillac (1872) - "de o uimitoare frumusţe". Insula a dispărut în urma lucrărilor de amenajare a albiei Dâmboviţei, desfăşurate în intervalul 1880-1886, când au fost construite şi cele 12 poduri peste râu, între care şi podul Elefterie, în apropierea căruia a fost ridicată biserica Sfântul Elefterie-Nou, şi s-a dezvoltat strada cu acelaşi nume.

Tot un jurâmânt

…se pare că a dus la construirea bisericii de la care şi-a tras numele Strada Sfinţii Voievozi, pe care am mai amintit-o în serialul nostru. Prima biserică din lemn a fost construită la mijlocul secolului XVIII. În timpul "ciumei lui Caragea" (1812-1813), băcanul Petre Stoian a jurat că, dacă va scăpa cu viaţă, va construi o biserică din zid, ceea ce a şi făcut pe Calea Târgoviştei (Calea Griviţei de astăzi), împreună cu un şir de prăvălii. Biserica a fost demolată la 1900, în locul ei construindu-se una nouă în stilul bisericii de la Curtea de Argeş. Alături există o şcoală, în care mi-am făcut clasele primare. Tot în acest spaţiu, devenit Strada Sf. Voievozi a fost construită una din cele mai vechi băi ale oraşului, într-o clădire cu reale virtuţi arhitectonice, din păcate în momentul de faţă în paragină.

De la filozofii antici la Mircea Eliade

Strada Sfinţilor aflată în apropierea Pieţei Rosetti, îşi trăgându-şi numele de la biserica cu acest nume, construită la sfârşitul secolului XVII, cunoscută şi ca Biserica cu Sfinţi sau cu Sibile deoarece, fapt foarte rar pentru aşezămintele de acest fel, era împodobită în exterior cu reprezentări ale unor filozofi greci şi sibile, personaje mitologice cărora li se atribuia calitatea de a ghici viitorul. În ceea ce priveşte reprezentarea filozofilor antici (Platon, Socrate şi Aristotel) se pare că ea se datorează faptului că aceştia ar fi prevestit întruparea lui Iisus Hristos. Totuşi, probabil că această origine nu era cunoscută bucureştenilor, care au crezut că aceste reprezentări erau ale unor sfinţi, ceea ce a dat şi numele popular al bisericii şi străzii. Din păcate această biserică nu a rezistat prea mult, ea fiind refăcută în 1726, în urma deteriorării sale datorită unor catastrofe naturale. Nu trebuie uitat că această biserică este în legătură şi cu cariera lui Anton Pann care a mai fost numit şi "Cântăreţul de la Sfinţi". Pe Str. Sfinţilor se mai află şi câteva clădiri de interes arhitectonic, precum şi locul unde s-a găsit, după cum ne încredinţează o placă memorială, "casa cu mansarda unde a creat operele din tinereţe Mircea Eliade.

În secolul XX, Strada Sfinţilor, denumire intolerabilă pentru diriguitorii vremii, a fost botezată "Salva Vişeu", probabil după locul unde acţionau "detaşamentele de voluntari" ale construcţiei socialiste.

În tot cazul, trebuie să amintim că biserica ce a dat numele străzii se află, în ciuda faptului că este o "raritate" arhitectonică, într-o avansată stare de degradare, cu greu mai putând fi desluşite reprezentările care împodobesc exteriorul său.

Totuşi sibile şi filozofi antici mai sunt reprezentaţi în pictura exterioară a altei biserici, Sf. Ştefan, în stil brâncovenesc, terminată la 1768, de unde şi numele străzii pe care se află. În această pictură se mai află şi 30 de medalioane cu portrete de patriarhi din Vechiul Testament.