Vincon Vrancea lansează o gamă de vinuri super premium

Autor: Mădălina Dediu Panaete 22.11.2012

Vincon Vrancea, producător de vin controlat de Luchi Georgescu, intră pe segmentul  super premium lansând gama de vinuri Ambrosio destinată canalului Horeca (hoteluri, restaurante).

„Am analizat piaţa şi am constatat că pe Horeca a crescut consumul vinurilor premium şi super premium. Acest lucru (...) ne-a determinat să intrăm pe acest segment cu gama Ambrosio, una destinată preparatelor fine, gourmet prin excelenţă. Deşi în 2013, Horeca va deţine un procent mic în cifra de afaceri, sunt sigură că această categorie va avea o importanţă din ce în ce mai mare în evoluţia companiei”, a declarat Luchi Georgescu.

Ea estimează că în 2013, segmentul Horeca va contribui cu 5% la cifra de afaceri a companiei.

Gama Ambrosio cuprinde vinuri albe ca Muscat Ottonel sec şiTămâioasă Românească şi roşii precum Merlot, Fetească Neagră şi Cabernet Sauvignon. O dată cu lansarea acestei game, Vincon aduce pe piaţă şi brandurile Rosé Verité, Cabernet Sauvingon, destinate canalului Horeca.

Compania aşteaptă anul acesta o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro, aproximativ la acelaşi nivel ca anul trecut, pe fondul scăderii pieţei. Potrivit informaţiilor oferite de companie, aproximativ 55% din vânzări sunt înregistrate în comerţul tradiţional, restul fiind înregistrate în IKA.