Băsescu: Ştim precis că reducerea va fi de 100 mld. euro faţă de propunerea iniţială de buget a CE

Ziarul Financiar 23.11.2012

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, la Bruxelles, că acum se ştie cert că reducerea va fi de 100 de miliarde de euro faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene pentru bugetul UE pe 2014-2020.



"Am ajuns pe la jumătatea Consiliului European. Prima în 2012, a doua se va desfăşura în prima parte a lui 2013, să sperăm că undeva în ianuarie-februarie", a spus preşedintele Băsescu la începutul declaraţiei de presă făcute după încheierea Consiliului European.

El a adăugat că, "într-adevăr, nu s-a ajuns la un buget al UE pentru 2014-2020, dar în mod categoric s-au făcut progrese".

Băsescu a explicat că, în timp ce pentru unele state esenţial este nivelul de contribuţie, pentru altele este nivelul bugetului pentru coeziune şi PAC, putându-se spune că este vorba despre "aparenta contradicţie între contributorii neţi şi beneficiarii neţi".

"Cert este că, deşi în această aparentă contradicţie, s-au făcut foarte mulţi paşi pentru ajungerea la un buget al Uniunii în următorul Consiliu", a susţinut preşedintele.

El a precizat că primul element a fost că solicitările de reducere a bugetului venite din partea statelor membre net contributoare variau între 50 de miliarde şi 200 de miliarde de euro.

"Măcar acum ştim precis un lucru: reducerea va fi de o sută de miliarde. Reducerea faţă de propunerea Comisiei", a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele Băsescu a spus că al doilea element, pe care îl consideră foarte important, este că până în prezent s-au găsit "nişte soluţii mai mult sau mai puţin acceptate pentru reducerea a 70 de miliarde" şi urmează ca până la viitorul Consiliu să se găsească soluţii pentru reducerea a încă 30 de miliarde de euro.