Drăgulin, BNR: Băncile vând credite neperformante şi răscumpără portofoliile bune vândute anterior

Autor: Claudia Medrega 25.11.2012

Reeşalonarea creditelor populaţiei cu întârzieri la plata ratelor, pentru ameliorarea calităţii portofoliilor, a rămas o metodă puţin folosită de bănci în 2012, în timp ce rata de neperformanţă a continuat să crească.

Ponderea creditelor reeşalonate acordate populaţiei a fost în luna septembrie de 9%, băncile aplicând această modalitate de restructurare în special în cazul îm­pru­­muturilor de consum garantate cu ipoteci a căror calitate a continuat să se înrău­tăţească, a declarat Ion Drăgulin, directorul Direcţiei Stabilitate Financiară din BNR.

Pentru îmbunătăţirea calităţii portofoliului de credite, unele bănci au început să vândă credite neperformante şi să răscum­păre portofoliile de bună calitate vândute anterior, potrivit lui Drăgulin.

„Calitatea creditelor de consum garantate cu ipoteci s-a deteriorat continuu, acestea devenind cea mai riscantă categorie în trimestrul al treilea din 2012. Băncile au folosit măsuri de reeşalonare în special în cazul creditelor de consum garantate cu ipoteci“, a spus Drăgulin la sfârşitul săptămânii în cadrul seminarului EU-Cofile organizat la Sinaia de BNR, Alpha Bank şi Asociaţia Română a Băncilor.

Clienţii băncilor care nu mai au posibilitatea să-şi ramburseze creditele din cauza intrării în şomaj sau scăderii veniturilor pot discuta cu bancherii mai multe variante de restructurare a împrumuturilor. Procesul de restructurare a creditelor presupune mai mul­te metode, cele mai cunoscute fiind reeşa­lonă­rile, rescadenţările şi refinanţările. Rata creditelor reeşalonate a fost în septembrie de peste 12% în cazul creditelor de consum garantate cu ipoteci, circa 9% pentru împrumuturile de consum negarantate cu ipoteci, 6% la creditele imobiliare, iar pe total portofolii rata creditelor reeşalonate a fost de 9%.

Reeşalonarea creditelor a fost o soluţie identificată de bănci pentru ameliorarea calităţii portofoliului, dar apelul la această procedură a rămas la un nivel scăzut în 2012. Băncile au posibilitatea să vândă creditele neperformante la o fracţiune din valoarea lor. Drăgulin a amintit că asistăm la un flux de externalizare a creditelor neperformante - în special către entităţi din cadrului grupului bancar din care fac parte băncile - spre deosebire de prima fază când se înregistra o externalizare a împrumuturilor performante pentru gestionarea lichidităţii.

„Principala motivaţie a acestor opera­ţiuni este îmbunătăţirea calităţii portofoliului de credite - băncile vând credite neperformante şi răscumpără portofoliile de bună calitate vândute anterior. 80% din portofoliul vândut în 2011 era neperformant, din care două treimi aparţin populaţiei şi o treime companiilor. Discountul aplicat la creditele populaţiei este de 88%, iar 84% din acestea sunt vândute în afara grupului. La creditele companiilor discountul aplicat este de 45%, iar 83% din acestea sunt vândute în cadrul grupului. Volumul vânzărilor nete de credite nu este preocupant.“

Din punctul de vedere al băncii centrale, reeşalonarea împrumuturilor persoanelor fizice cu întârzieri rate nu a avut o eficienţă „mulţumitoare“, conducând în general la amâ­narea materializării riscului şi nu la în­lăturarea acestuia. BNR a analizat creditele reeşalonate ale populaţiei de peste 20.000 de lei, existente în portofoliile băncilor în 2011 şi în prima parte din 2012, şi a constatat că rata de revenire a creditelor neperformante nu diferă semnificativ de cea a creditelor care nu au suferit schimbări contractuale, după cum indică Raportul de sta­bi­lita­te pe 2012. La sfârşitul anului trecut ponderea creditelor restructurate acordate atât populaţiei, cât şi companiilor a urcat la aproape 10% din totalul împrumuturilor, faţă de 6,5% în 2010.

De la jumătatea acestui an bancherii şi-au pierdut răbdarea şi au încercat să accelereze recuperarea pierderilor din creditele imobiliare restante aruncând pe piaţa imobiliară un volum semnificativ de locuinţe.

După ce la începutul anului rata creditelor neperformante raportată de Banca Naţională părea să se stabilizeze, evoluţia creditelor neperformante a fost mai rapidă începând cu al doilea trimestru, depăşind 17% la 30 septembrie 2012.

Creditele acordate în perioada de boom (2007-2008) au calitatea cea mai redusă, potrivit lui Drăgulin.

Şeful direcţiei Stabilitate Financiară din BNR a explicat că rata de neperformanţă în cazul împrumuturilor pentru populaţie a înregistrat o uşoară creştere în trimestrul al treilea din 2012, în timp ce stocul de credite neperformante a rămas relativ neschimbat.

În funcţie de moneda împrumuturilor, portofoliul de credite în valută a continuat să se deterioreze mai puternic decât cel al creditelor acordate în lei.

Ion Drăgulin, directorul Direcţiei Stabilitate Financiară din BNR: Calitatea creditelor de consum garantate cu ipoteci s-a deteriorat continuu, acestea devenind cea mai riscantă categorie în T3 2012.