Guvernul a hotărât desfiinţarea a două spitale din judeţul Mehedinţi

Ziarul Financiar 27.11.2012

Hotărârea de desfiinţare a celor două spitale a fost aprobată în şedinţa de marţi a Guvernului.

"Precizăm că aceste hotărâri ale consiliilor locale au făcut obiectul controlului de legalitate exercitat de prefect şi sunt definitive. Componentele bazei materiale achiziţionate cu finanţare de la bugetul de stat sau cu credite externe garantate de Guvern, care se află în administrarea celor două unităţi, vor fi preluate, prin protocol de predare-primire, de Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin", arată Executivul.

Tot în şedinţa de marţi, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care Spitalul Orăşenesc Darabani se desfiinţează şi se reorganizează ca secţie fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani.

Guvernul susţine că, prin această reorganizare, se va utiliza eficient personalul celor două unităţi, iar structurile preluate de la Spitalul Darabani vor beneficia de o finanţare mai bună.