Români şi unguri în ultima jumătate de secol/ de Ziarul de duminică

Cu aproape un an în urmă, publicam în această rubrică un text despre cartea istoricului Petre Ţurlea, pe care o consideram un eveniment editorial. "În primul rând - scriam atunci -, datorită actualităţii subiectului. În al doilea rând, datorită abundenţei informaţiilor. Cum spuneam, cartea copleşeşte prin materialul documentar adunat din toate arhivele posibile. În plus, toate informaţiile sunt la zi. De acum încolo, oricine va dori să se informeze asupra subiectului, nu va putea eluda această carte, mai mult, va găsi în ea întreaga substanţă necesară. Indiferent că va fi sau nu de acord cu concluziile autorului. Faptele istorice rămân fapte, oricare ar fi interpretarea lor."

Iată că, la mai puţin de un an, Editura TipoMoldova a confirmat importanţa cărţii şi acurateţea spuselor noastre retipărind volumul în ediţie anastatică, cu o prefaţă elogioasă a istoricului Gheorghe Buzatu, din care reproducem un fragment:.

"Domnul Petre Ţurlea, reputat profesor universitar şi istoric, fost membru al Parlamentului României, ne propune, pentru colecţia Opera Omnia, o nouă ediţie a masivului volum Români şi unguri 1940-2011, publicat în 2011 la Ploieşti, devenit netăgăduit într-un răstimp atât de scurt unul de referinţă istoriografică. Reunind trei cărţi de succes ale sitoricului - Ip şi Trăznea. Atrocităţi maghiare şi acţiune diplomatică românească, 1996; UDMR şi societatea românească", 2005; Transilvania de Nord-Est 1944-1952, 2005 -, selectate aşadar pe o temă comună, textul fiind extins şi bibliografia la zi, iar informaţiile de arhivă şi comentariile actualizate, pornesc de la necesitatea stringentă, în prezent ca şi deunăzi, pentru opinia publică că se impune a fi <<luminate unele fapte istorice. Relaţia dintre români şi unguri - apreciază cu temei autorul - este, şi astăzi, într-o evoluţie periculoasă pentru Statul naţional român. Cunoscând constantele ei în întreaga Istorie contemporană, ştim la ce ne putem aştepta în viitor, rămânând a lua măsurile de apărare necesare.>> Cititorul nu se îndoieşte că, dincolo de o simplă constatare, ne confruntăm mai degrabă cu un avertisment adresat tuturor celor care, pentrua a acţiona şi a reacţiona eficace în faţa Neprevăzutului, trebuie să cunoască fapteleexperienţa trecutului recent. Iar istoricul, pe bună dreptate, îi are în vedere pe <<cei aflaţi în fruntea României care ar trebui să cunoască Istoria, pentru a nu repeta greşelile vremurilor trecute>>, altfel spus fiind pregătiţi orişicând a respinge categoric un nou Dictat vienez, cu tot cortegiul lui de nenorociri şi consecinţe dezastruoase pe termen scurt, mediu sau lung pentru întreaga Românitate!"

Cartea - încheie profesorul universitar ieşean - "e o probă elocventă a unei opţiuni în problema Transilvaniei, şi, nu mai puţin, manifestare a unei conştiinţe."

Istoricul Petre Ţurlea, născut în 1947, fost deputat în trei legislaturi, premiat al Academiei Române pentru cele patru volume apărute în seria "Scrisori către Nicolae Iorga", a publicat în ultimii ani mai multe volume despre dictatura regală, Partidul Renaşterii Naţionale, Ion Antonescu, dar şi trei volume despre relaţiile dintre români şi unguri în secolul trecut.

Ungaria - spune autorul în analiza relaţiei dintre români şi unguri - nu s-a împăcat niciodată cu graniţele care-i fuseseră trasate la Trianon. "De la Trianon, ţelul suprem al Ungariei era acela de a redeveni Mare. Acestui ţel i-au fost consacrate toate forţele Statului." Concluzia este tranşantă, chiar dură: "În raporturile dintre români şi unguri, în perioada 1940-2011, predomină nota conflictuală. Motivul este cel vechi: Transilvania. Asupra acesteia, dreptul de stăpânire al românilor este evident, din punct de vedere istoric, dar şi datorită ponderii demografice. Dar acest drept este permanent contestat de unguri. Se impune şi o comparaţie între comportamentul fiecăruia din cei doi pretendenţi la stăpânirea regiunii respective, faţă de celălalt. Românii nu au asociat niciodată afirmarea dreptului lor cu acţiuni antimaghiare, în afara celor de apărare; le-au cerut acestora doar să respecte Ţara în care trăiesc, unde este loc pentru toţi. În schimb, de fiecare dată când au avut Puterea, ungurii au organizat şi pus în practică purificarea etnică a regiunii, prin toate mijloacele posibile: începând cu asasinarea în masă a românilor şi terminând cu alungarea lor. Purificarea etnică a fost practicată intens în perioada 1940-1944, în timpul ocupaţiei hortyste, în perioada 1952-1968, în timpul existenţei Regiunii Autonome Maghiare; în perioada începută prin evenimentele din decembrie 1989."

Istoricul ajunge şi la prezentul apropiat. "Faptul duce la convingerea românilor că înfiinţarea Ţinutului Secuiesc autonom va provoca o nouă perioadă de asuprire maximă a lor; şi ungurii tot nu vor fi mulţumiţi, pentru că dezideratul lor maximal este Ungaria Mare. Este o concluzie: cei aflaţi în fruntea României ar trebui să cunoască Istoria, pentru a nu repeta greşelile vremurilor trecute."

Petre Ţurlea - Români şi unguri. 1940-2011. Editura TipoMoldova