Tăriceanu: Cota regresivă, o soluţie de compromis propusă de Năstase, nu se va aplica imediat

Autor: Ovidiu Tempea 29.11.2012

"Aceasta a fost o temă majoră de diferenţă de abordare între PNL şi colegii din PSD. În momentul în care s-a făcut pregătirea programului economic a fost o discuţie finală în care fiecare pleda propria versiune. A fost o propunere înţeleaptă din partea PSD, dacă nu mă înşel chiar din partea fostului premier Adrian Năstase, care a zis să lăsăm impozitele aşa şi să introducem o cotă regresivă (...) Hai să încercăm să impozităm mai puţin pe cei cu venituri mai mici", a spus senatorul liberal, prezent la o dezbatere privind poziţiile partidelor faţă de măsurile de creştere economică organizată de Societatea Academică din România.

Tăriceanu a adăugat că atât din punctul său de vedere, cât şi din partea colegilor din coaliţie, cota regresivă rămâne un deziderat care va fi pus în practică atunci când economia va fi capabilă să genereze resursele necesare să susţină această măsură.

"În momentul de faţă, această introducere a cotei regresive nu se pune în aplicare pentru perioada următoare de după alegeri. Vom discuta şi vom vedea avantajele şi dezavantajele şi mulţumesc domnului Câţu (Florin Câţu, analist economic - n.r.) că ne-a spus aici dezavantajele evidente care ar putea apărea", a adăugat Tăriceanu.

Premierul Victor Ponta anunţa în luna mai că Guvernul va propune pentru anul viitor un proiect de buget incluzând cote diferenţiate de impozitare pentru veniturile persoanelor fizice, de 8%, 12% şi 16%, sistem care ar urma sã fie introdus de la 1 ianuarie 2013 dacă USL va câştiga alegerile din toamnă.

La mijlocul lunii august, premierul afirma că Guvernul va stabili cu experţii FMI dacă poate introduce impozitul progresiv începând cu anul viitor, menţionând că nu crede că ar fi bine să fie majorată cota de 16%, deoarece ar fi un semnal negativ.

Şeful misiunii FMI, Erik de Vrijer, a arătat că trecerea la cota progresivă ar trebui să nu afecteze veniturile bugetare, ceea ce s-ar putea realiza dacă se vor propune rate de impozitare mai mari de 16%, sistemul propus de Guvernul Ponta fiind posibil doar dacă se operează o reducere a salariilor.

Premierul Victor Ponta a declarat în luna septembrie că va fi menţinută cota maximă de impozitare la 16%, chiar şi în condiţiile introducerii unor cote de impozitare de 8% şi 12% pentru persoane cu venituri reduse, în perioada 2012-2016 sau până când Uniunea Europeană va impune un regim de impozitare unitar.

Pe de altă parte, printre măsurile anunţate de ARD în programul de guvernare figurează şi reducerea cotei unice de impozitare de la 16% la 12%.