Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XLIX). Biserici şi preoţi/ de dr. Alexandru Popescu

Un oraş al bisericilor

…a fost şi rămâne Bucureştiul. Încă din Evul Mediu şi în epocile următoare, călători, martori străini, provenind adesea din ţări ale căror oraşe erau împodobite cu numeroase lăcaşuri de cult, au remarcat mulţimea bisericilor din Bucureşti, dar şi cinstirea de care se bucurau acestea din partea enoriaşilor. În ceea ce priveşte ilustraţiile de epocă, pe diferite desene, gravuri, impresionează mulţimea a două lucruri: "spaţiile verzi" şi turlele bisericilor.

Şi încă ceva: în "oraşul lui Bucur" (căruia, de altfel i s-a consacrat o biserică) a existat, în ciuda condiţiilor naturale şi istorice nu întotdeauna favorabile, o adevărată continuitate în ceea ce priveşte dezvoltarea vieţii religioase şi a lăcaşurilor de cult. Într-adevăr, multe din bisericile oraşului au origini destul de vechi, uneori modeste, fiind clădite din lemn, dar care au fost refăcute din ce în ce mai solid, din zid, ajungându-se la adevărate monumente arhitectonice. Astfel, puţine au fost bisericile care să fi dispărut la un moment dat şi destul de multe cele noi, construite în secolele XIX-XX.

Şi totuşi această continuitate a fost serios afectată de demolările ceauşiste care au făcut să se întâmple un lucru necunoscut până atunci: dispariţia unor biserici. Unele au rămas doar în amintire, altele au fost mai târziu refăcute şi, în acelaşi timp, trebuie remarcat că, după 1990, au apărut destul de numeroase biserici noi, mai ales în cartierele oraşului care nu aveau asemenea lăcaşe de cult.

De asemenea, s-a luat iniţiativa restaurării unor biserici seculare, cu tradiţie şi certe calităţi arhitectonice. În acelaşi timp, nu poate fi trecut cu vederea faptul că altele, nu mai puţin valoroase din aceste puncte de vedere, au fost lăsate în paragină, de cele mai multe ori din motive financiare, ajungând într-o stare în care va fi (din ce în ce) mai dificilă refacerea lor…

Continuitate istorică

În Bucureşti, există o serie de străzi care poartă numele unor biserici, aflate în diferite cartiere ale oraşului. Dintre cale mai cunoscute sunt străzile Biserica Alexe, Biserica Amzei, Biserica Doamnei, Biserica Enei, Biserica Floreasca, Biserica Mărcuţa.

De fapt, aşa cum s-a văzut în episodul anterior, sunt mai multe străzile ale căror nume îşi au originea în acela al bisericilor aflate în cuprinsul lor.

Remarcăm din nou că istoria bisericilor s-a cuprins în aceea a oraşului şi a ţării, fiind influenţată de evenimente şi personalităţi ale acesteia. Oricum, a fost vorba de o continuitate istorică, aşa cum reiese şi din cele câteva exemple pe care le prezentăm.

Str. Biserica Amzei

Se află în apropierea zonei dintre Calea Victorie, Bulevardul Magheru, unde, în 1841, a fost înfiinţată Piaţa Mică, ulterior numită Piaţa Amzei. Halele sale au fost construite în 1872, în momentul de faţă desfiinţate (Ca să fiu sincer, nu am înţeles de ce a trebuit să fie lăsată fără piaţă alimentară una din cele mai aglomerate zone ale oraşului). Numele străzii este dat de biserica construită mde Amza Năescu, terminată în 1810, dar demolată în 1898, pe locul ei fiind construită actuala biserică. În apropiere, se află casa în care Ion Slavici la găzduit pe Mihai Eminescu şi blocul în care a locuit Nichita Stănescu.

Pe Lista monumentelor istorice sunt trecute obiective 10 obiective de pe str. Biserica Amzei, dintre care Biserica Amzei 1898-1901, precum şi o serie de imobile construite la sfârşitul secolului XIX, între care Casa Oteteleşanu, Casa Mita Biciclista, personaj celebru şi pitoresc al începutului de secol XX.

Strada Biserica Enei

Numele ei se leagă de la acela al unei anume Iana, soţie de negustor care a ctitorit "biserica Ienei" în preajma căreia se afla o mahala, atestată în secolul XVIII. Noua biserică a fost construită în 1724. Se pare că locurile erau destul de insalubre, populate de haite de câini, aşa cum se arată într-una din scrisorile lui Ion Ghica adresate lui Vasile Alecsandri. Pe locul unde se ridică Blocul Dunărea, s-a aflat o casă boierească în proprietatea englezului Barlett Lakemann, căsătorit cu Maria Filipescu, care anterior fusese general în armata otomană sub numele de Mazar Paşa. Acesta a pus casa la dispoziţia fruntaşilor opoziţiei liberale care au organizat aici numeroase întruniri, constituind ceea ce s-a numit "coaliţia de la Mazar Paşa". Pe locul unde se află institutul de arhitectură "Ion Mincu", construit intre anii 1912-1927, după planurile arhitectului Grigore Cerchez, s-a aflat, în perioada 1878-1900 grădina de vară Stavri în care se dădeau şi spectacole de comedie.

Din păcate, Biserica Enei a rămas doar ca o dureroasă amintire, fiind primul locaş de cult demolat în campania lui Nicolae Ceauşescu, sub pretextul că seimul din 1977 i-ar fi afectat structura de rezistenţă.

Strada Biserica Rădvan

Pe o stradă în apropierea de Cavafii Vechi şi Calea Moşilor, căpitanul Răzvan, din armata lui Matei Basarab a construit, în perioada 1635-1647, o biserică de la care se trage numele străzii, reconstruită în secolul XVIII, dar distrusă aproape în întregime de marele incendiu din 1847 şi refăcută. Săpăturile arheologice au identificat în ea o criptă în care se aflau osemintele unui personaj îmbrăcat într-un frumos veşmânt de brocart, aflat acum la Muzeul de istorie al municipiului Bucureşti.

În slujba Domnului şi a oamenilor

Desigur, o istorie a bisericilor Bucureştilor trebuie să cuprindă şi referiri ale slujitorilor lor, preoţii, "popii", termen popular de origine slavonă, zodie sub care au stat şi originile şi dezvoltarea creştinismului românesc, ca şi ale altor popoare din această parte a Europei.

O altă tradiţie a creştinismului românesc a fost aceea a implicării preoţilor nu numai în viaţa religioasă, ci şi în aceea socială şi culturală, ei aflându-se la originea iniţierii unor acte de caritate, dar şi a unor măsuri destinate să uşureze şi să ducă mai departe existenţa enoriaşilor în diferire domenii, devenind binefăcători ai credincioşilor din diferite zone ale oraşului şi intrând în memoria sa prin atribuirea numelui lor unor străzi de aici.

În Bucureşti, se află 10 străzi care poartă numele unor preoţi: Popa Lazar, Popa Nan, Popa Nicolae, Popa Petre, Popa Rusu, Popa Sapca, Popa Savu, Popa Soare, Popa Stoica din Farcas, Popa Tatu, precum şi str. Părintele Galeriu şi Părintele Stăniloaie.

Exemple mai cunoscute ale unor preoţi - binefăcători sunt acelea ale lui Popa Rusu, Popa Soare, Popa Chiţu, a căror existenţă s-a împletit cu aceea a lăcaşilor în care slujit, dar şi a străzilor, cartierelor în care se aflau acestea, aşa cum reiese din cele câteva exemple pe care le prezentăm mai departe.

Popa Soare

O biserica de lemn a fost ridicată de către jupânul Iane Cupeţu din Buzău, în 1745. Mai târziu, a fost refăcută din zid de către de popa Soare, care, cum ne încredinţează originala lucrare La străduţe de Valeria Sitaru, "era un bărbat frumos şi luminos. De aici şi numele lui şi al străzii". Între obiectivele de pe Strada Popa Soare aflate pe Lista monumentelor istorice se numără o serie de imobile construite din 1887, secolul XIX, prima jumătate XX, între care Casa Mircea Vulcanescu.

Popa Nan

Aflată în apropierea Bulevardului Pache Protopopescu, strada se afla într-o mahalaua Popa Nan, amintită pentru prima oară în 1752, iar biserica care i-a dat numele este menţionată pe Lista Monumentelor istorice.

Popa Tatu

Strada şi bisericaportă numele unui preot care, la începutul secolului XX a luat iniţiativa construirii unei băi şi a unui azil pentru săraci.

În afară de aceste nume tradiţionale, o serie de străzi au primit, în ultima vreme, numele unor slujitori ai clerului cu merite deosebite atât pe plan religios, cât şi social, cultural.

Astfel, Strada Părintele Galeriu a primit numele unui preot care s-a bucurat de un prestigiu deosebit, profesor şi autor al unor lucrări de teologie. Din cauza convingerilor sale religioase şi umanitare, a fost întemniţat de mai multe ori în perioada comunistă.

Strada Părintele Stăniloaie poartă numele unei personalităţi de excepţie a Bisericii Ortodoxe Române, teolog, profesor universitar, dogmatist, traducător, scriitor şi ziarist. Membru de Onoare al Academiei Române (1991).