Premierul Ponta, avertizat de "colegii germani şi austrieci" că România poate avea autostrăzi similare "doar printr-un miracol"

Autor: Cosmin Vaideanu 29.11.2012

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că întreţinerea autostrăzilor este o problemă "la fel de serioasă" ca şi construcţia acestora, spunând că şi-a întrebat colegii germani şi auustrieci cum poate avea România autostrăzi, iar aceştiau ar fi răspuns că doar printr-un miracol.

 



"Întreţinerea autostrăzilor este o problemă la fel de serioasă ca şi construcţia autostrăzilor. Sunt ţări în Uniunea Europeană, mă refer la Portugalia, care au construit autostrăzi din bani europeni şi au mari probleme în a le întreţine. La un moment dat trebuie să găsim o soluţie din rovinietă, fie din taxa de autostradă. Ne trebuie bani să facem autostrăzi şi bani să le întreţinem. Şi banii vin tot de la buget. Cu educaţia, cu sănătatea. Şi am vorbit cu colegii mei germani şi austrieci şi am întrebat (ei plătesc 45% taxe, noi plătim 16%) dacă pot să am autostrăzi ca la ei şi mi-au răspuns că doar printr-un miracol", a afirmat Victor Ponta.

El a făcut aceste declaraţii pe Autostrada Soarelui, unde ultimul tronson, cel dintre Medgidia şi Cernavodă, a fost deschis circulaţiei, pe două benzi pe sens.

 

"ACUM LIVE VIDEO pe www.prosport.ro: Gala ProSport! Am strâns tot ce are mai bun sportul românesc într-un singur loc"